Călin Georgescu a devenit din ce în ce mai vehiculat pe rețelele sociale și, în special, pe Tiktok. Campania lui a fost coordonată și finanțată de BOGPR, care e stabilit în Braşov.
Campania lui Călin Georgescu a fost coordonată și finanțată de BOGPR, un bogătaș misterios care a apărut brusc pe TikTok și care s-a remarcat prin donații de sute de mii de euro către maneliști.
BOGPR, supranumit Regele TikTok-ului, dă mii de euro la maneliști și își ține chipul ascuns.
BOGPR a început să doneze sume impresionante și altor conturi, așa încât, la un moment dat, s-a vorbit că ar fi virat peste 2 milioane de euro unor influenceri cunoscuți din România. Astfel, a ajuns să-și creeze o reputație în mediul online, iar numele lui să fie pronunțat din ce în ce mai des, potrivit Adevărul, care citează Gândul.
Acesta ar fi coordonat posibile ferme de troli care se află în serviciul candidatului înscris în cursa pentru Cotroceni. Nimeni nu îi cunoaște numele real și nu știe cum arată. Asta din cauză că BOGPR, supranumit Regele TikTok-ului, a avut mereu grijă să nu își dezvăluie chipul.
Cine este omul din spatele campaniei lui Călin Georgescu
În urma unor investigații jurnalistice, întinse pe mai multe zile, o echipă GÂNDUL a reușit, însă, să-i afle identitatea. Pe numele real Bogdan Peschir (fost Paraschivoiu), este proprietarul unor firme de IT și e stabilit în Brașov.
Acolo, el ocupă și o vilă tip unitate militară, într-una dintre zonele selecte ale orașului, nu departe de Piața Sfatului.
Cu toate că în garajul vilei sale se găsesc un BMW Z4M și un Porsche Cayenne, însumate la peste un sfert de milion de euro, susținătorul lui Călin Georgescu circulă cu taxiul.
De curând, el a postat pe contul său un mesaj ”de reținut”:
”Pentru cei interesați de identitatea mea și promovarea lui Călin Georgescu pe Tiktok. Sunt un antreprenor și investitor român. Nu am afaceri cu statul, nu sunt mason și nu mi s-a oferit vreo potențială funcție sau vreun beneficiu material din partea campaniei CG. Nici măcar nu îl cunosc personal. Suportul meu pentru dânsul este complet voluntar. Consider că nu fac nimic imoral să sprijin o campanie în care cred. La fel cum Elon Musk a susținut cu peste 100 milioane de dolari și promovare prin contul personal sau apariții publice campania Trump în SUA. Cred că antreprenorii români au dreptul să susțină oamenii în care cred, oamenii care pot produce o schimbare reală a sistemului ticălos care ne-a distrus țara. Vă mulțumesc!”
Fermele de troli
Presa a scris că în spatele campaniei lui Călin Georgescu ar fi fost identificate și mai multe ”ferme de troli” și că ar exista indicii ale unor „jocuri externe”.
Dacă înainte cu o săptămână, Călin Georgescu nici nu era cuprins în sondajele apărute în spațiul public (altă chestiune inexplicabilă), în doar câteva zile, după ce ”trolii” lui BOGPR au inundat TikTok-ul, candidatul independent a apărut ca opțiune serioasă de vot pentru românii chemați la urne, concluzionează Gândul.
Foto: gandul.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!