Din judeţ

FOTO Proiect spectaculos de punere în valoare a Cascadei Tamina

Sebastian Dan

cascada taminaConsiliul Local Săcele a aprobat indicatorii tehnico-economici privind reabilitatea Cascadei Tamina. Investiţia se ridică de 1,3 milioane de lei, iar reabilitarea va dura, potrivit proiectului, 12 luni.

Se estimează că la cascadă vor ajunge 55.000 de vizitatori pe an, iar obiectivul turistic va aduna un profit anual de 427.000 de lei. Reabilitatea va fi realizată prin intermediul Regiei Locale a Pădurilor Săcele şi se estimează că investiţia va fi recuperată în doi ani şi jumătate, scrie Adevărul.

cascada tamina2

Cascada Tamina este mai sus de Canionul 7 Scări, iar proiectul de reabilitatere este unul spectaculos. Vor fi poduri suspendate cu lanţuri, realizate din oţel zincat, dar şi o zonă de unde turiştii pot admira priveliştea. Investiţia se ridică la aproape 300.000 de euro.

Transformarea va fi una cu adevărat spectaculoasă. În proiectul de reabilitare este prevăzut că la Cascada Tamina vor fi poduri suspendate cu lanţuri, realizate din oţel zincat, dar şi o zonă de unde turiştii pot admira priveliştea.

Cascada Tamina este situată în Masivul Piatra Mare pe Valea Pietrei Mici, la o altitudine de 1.100 de metri. Este, practic, o înşiruire de cinci cascade, cea mai mare având o înălţine de 10 metri. În zonă există şi posibilităţi de escaladă pentru cei pasionaţi.

cascada tamina3

Chiar dacă aceste cascade nu sunt la fel de spectaculoase ca şi cele ale Canionului 7 Scări, peisajul este unul care îşi taie respiraţia. Zona a fost denumită şi Ursărie, deoarece în zonă pot fi văzuţi mulţi urşi.