Municipiul Codlea va avea, de anul viitor, o creșă nouă. Aceasta face parte din proiectul „Învățământ antepreșcolar – o șansă pentru copiii noștri”, un proiect derulat de municipalitate.
Construcţia și amenajarea primei creşe publice din municipiul Codlea a fost finalizată. Noua creşă a municipiului Codlea își va deschide porţile pe 3 ianuarie 2022.
Locaţia are o capacitate de 60 de locuri şi oferă condiţii moderne.
Suprafața totală a terenului și a construcției în care va funcționa creșa este de 3.099 mp. Imobilul se află pe strada Carpați, nr. 2 A.
“Vă aduc la cunoștință că s-au finalizat lucrările de amenajare a spațiului în care va funcționa creșa din localitatea noastră, care face parte din proiectul „Învățământ antepreșcolar – o șansă pentru copiii noștri” – Municipiul Codlea.
În acest moment așteptăm doar avizele de funcționare de la anumite instituții și din acest motiv deschiderea va avea loc pe 03 ianuarie 2022”, a declarat primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.
Creșa a fost amenajată într-un imobil închiriat de Primărie pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire.
Pe lângă renovarea efectivă a imobilului, în ultimele luni s-a lucrat şi la amenajarea tuturor spațiilor din clădire, astfel încât acestea să respecte toate standardele pentru ceea ce înseamnă o creşă. Amenajarea spaţiilor de creşă a costat în jur de 100.000 de lei, iar dotările, în jur de 70.000 de lei.
Contravaloarea chiriei pentru clădire este de 7.000 de lei pe lună, suma urmând să fie asigurată din fonduri europene în următoarele 24 de luni, la fel ca şi cheltuielile legate de amenajarea spaţiilor şi plata personalului.
O nouă creşă construită de la zero, finanțată prin PNDL
Această creşă va funcţiona până când la Codlea va fi construită noua unitatea, care acum se află la stadiul de licitaţie de lucrări.
Municipiul Codlea a obținut finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) destinată unei creşe construite de la zero.
Noua creșă va avea o capacitate de 60 – 70 de locuri. Contractul de execuție are o valoare de 7.539.947,02 lei fără TVA și a fost semnat în 17 noiembrie, iar termenul limită este 31 decembrie 2022.
Potrivit primarului Mihai Cîmpeanu, în cazul în care, după ce se va construi noua creşă cererea va fi mare, va fi păstrată şi cea închiriată şi amenajată acum.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!




