Pompierii braşoveni au fost în misiune de recunoaștere la Tunelul Racoș-Ormeniș de pe calea ferată Brașov-Sighișoara.
Cel mai mare tunel feroviar din România începe să prindă contur. Tunelul Racoș – Ormeniș va fi cel mai lung tunel feroviar din România, va avea două sensuri și o lungime totală de 14 km.
La finalul lunii decembrie 2024, AKTOR a început forajul la al 4-lea tunel (detalii AICI) pe calea ferată Brașov-Sighișoara, secțiunea Apața-Cața.
Pe șantierul din zona Racoș – Ormeniș sunt două utilaje care forează tunelurile în munte. La final, fiecare dintre cele două căi feroviare va avea 6,9 kilometri.
Cu o lungime de 100 de metri, ”cârtița” de 1.500 de tone a început să sape în panta dealului situat la doar 4 km vest de Racoș (locație pe hartă), alăturându-se mașinii de foraj Alexandra, care a început lucrul la jumătatea lunii octombrie și acum este deja înăuntrul muntelui.
O pereche de tuneluri lungi de câte 6,9 km
Este vorba de perechea nordică de tuneluri forate de Aktor pe acest viitor segment de cale ferată, și care continuă perechea de tuneluri sudică, în lungime de 6,9 km, unde TBM-urile Varvara și Eleni au început lucrările în primăvară și au ajuns deja în adâncul muntelui, în direcția Apața.
Pe măsură ce avansează în interiorul muntelui, TBM-urile montează în jurul lor prefabricate de beton de 1,5 metri lățime fiecare, ca un inel, pentru a crea forma circulară a tunelului.
Pentru a se asigura că totul este în siguranţă, pompierii braşoveni au fost luni, 13 ianuarie, la faţa locului, pentru o misiune de recunoaștere, după cum transmite ISU Braşov, cu un robot care a scanat tunelul.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!



