Cele mai frumoase pisici din lume sunt așteptate la reședința Contelui Dracula. Expoziția „Chat noir, chat blanc au Château Bran” are loc în perioada 4-5 iulie 2015.
„Cea mai mică dintre feline este o capodoperă”, constata, cu ceva timp în urmă, Leonardo Da Vinci. Contele Dracula s-a convins și el de acest adevăr și, de aceea, în intervalul 4 – 5 iulie 2015, Castelul Bran va deveni casa celor mai frumoase și speciale pisici ale lumii.
Expoziția mondială ”Chat noir, chat blanc au Château Bran” se va desfășura în toată splendoarea în Parcul Regal al Castelului, peste 200 de pisici pregătindu-se intens pentru acest eveniment. Iubitorii de feline vor putea admira, cu această ocazie, o paletă largă de rase, de la cele deja cunoscute, precum Maine Coon, Ragdoll sau Norvegiana de Pădure, până la cele rare, precum Scottish Fold, Don Sphynx sau Selkirk Rex.
Prima Expoziție Mondială „World Cat Federation” din țara noastră, care se va desfășura sub înaltul patronaj al HIRH Arhiducele Dominic Habsburg, este organizată de cluburile feline Magnificats din România, Stammbaum eV din Germania și LePetit din Serbia. World Cat Federation (WCF) este una dintre cele mai mari federații mondiale de cluburi de pisici de rasă, este înregistrată în Germania și cuprinde peste 370 de organizații, răspândite pe șase continente.
„Parada celor mai frumoase pisici ale lumii se va încheia, în prima zi de concurs, cu o binemeritată petrecere, care va avea loc în curtea legendarului edificiu. Barbecue Party va debuta la ora 19.00 cu bucate și băuturi alese, drese de muzica celor de la ”Za Band”, într-o atmosferă de sărbătoare cu accente americane. De altfel, Barbecue Party continuă un program diversificat oferit iubitorilor de feline, care vor putea asculta, tot sâmbătă, de la ora 13.00, un concert cu tematică aleasă special pentru acest eveniment”, a precizat Alexandru Prișcu, din partea administrației Castelului Bran.
Asftel, partituri precum G.Rossini – Duetul Pisicilor, Pisicile Aristocrate, Lloyd Webber – Memory, I. Kalman – Silvia, J.Offenbach – Povestirile lui Hoffmann & Barcarola, L.Delibes – Frumoasa din Cadiz Zarzuela – La Gran Via & Pobre Chica vor încânta, cu siguranță, audiența.
Magnificats este singurul club World Cat Federation din România și cuprinde un grup entuziast de crescători de pisici de rasă, care organizează expoziții internaționale de profil. Expoziția va beneficia de un arbitraj internațional de înaltă clasă. În afară de arbitrajul tradițional și de finala zilnică (Best in Show), publicul va putea admira spectaculosul arbitraj de ring, la aceasta expoziție derulându-se ring-uri WCF, precum și ring-uri master, dublu master și triplu master.
În plus, cei care vor răspunde invitației Contelui Dracula de a admira ”capodoperele” din lumea felinelor, vor avea parte de o serie de surprize, în ton cu frumusețea și delicatețea vedetelor evenimentului. La expoziție va fi prezentată, ca la orice concurs de profil, o gamă largă de mâncare și accesorii pentru pisici.
CLICK pe poze pentru a se mări!









