FOTO Încep Jocurile Paralimpice de la Paris. Cine sunt sportivii care reprezintă România

FOTO Încep Jocurile Paralimpice de la Paris. Cine sunt sportivii care reprezintă România

Încep Jocurile Paralimpice de la Paris. România va fi reprezentată de şase sportivi, la trei discipline.

România va fi reprezentată de 6 sportivi la Jocurile Paralimpice de la Paris, care vor concura la trei discipline, judo pentru nevăzători, para-ciclism şi para-tenis de masă.

Paris 2024 dă din nou întâlnire întregii lumi la o a doua ceremonie de deschidere în afara stadioanelor, cea a primei ediţii a Jocurilor Paralimpice de vară din istorie pentru Franţa.

În Place de la Concorde, sute de costume vor prinde viaţă şi vor îmbrăca dansatori, interpreţi şi virtuozi în cadrul unui spectacol grandios, intitulat „Paradox”, care îşi propune să-i facă pe oameni să se gândească la unicitatea lor, dincolo de caracteristicile fizice al corpului, potrivit News.ro.
România este reprezentată de şase sportivi, la trei discipline:
  • judo pentru nevăzători: Alexandru Bologa şi Daniel Vargoczki
  • para-ciclism: Eduard Novak şi Theodor Matican
  • para-tenis de masă: Camelia Ciripan şi Bobi Simion.
Alte articole:   Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar. Tribunalul Prahova judecă joi contestaţia DNA la decizia de liberare

Primii care vor intra în competiţie vor fi Camelia Ciripan şi Bobi Simion, joi, de la ora 18:45, în proba de dublu mixt, împotriva perechii japoneze Yuri Tomono şi Koyo Iwabuchi.

Jocurile Paralimpice se desfăşoară în perioada 28 august – 8 septembrie, la Paris.

Foto Euronews

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov