
Încă un transport ilegal de material lemnos a fost depistat, în județul Brașov.
,,Aproximativ 16 metri cubi de material lemnos au fost ridicați în vederea confiscării. Șoferul care efectua transportul a fost amendat cu 5000 de lei.
Fapta a fost constatată, astăzi, și sancționată de jandarmii montani de la Predeal, în zona Timiș / Cotul Donului.
Și subliniem ,,TRANSPORT ILEGAL DE MATERIAL LEMNOS”, pentru că am observat că postările noastre precedente pe această temă au dat prilejul unor discuții cu privire la aplicarea unor astfel de sancțiuni contravenționale.
Prevederile legii trebuie respectate în orice domeniu, dar cu atât mai mult în domeniul forestier, care a creat atâtea sensibilități în societat”, potrivit Jandarmeriei Brașov.