VideoDin judeţ

FOTO Accident foarte grav la ieșirea din Brașov spre Tărlungeni. Două tinere au decedat!

Sebastian Dan

Foto: ISU Brașov
Foto: ISU Brașov

13.20 „M.P. din Budila, în timp ce conducea un autoturism dinspre Tărlungeni spre Brașov, s-a angajat într-o depășire neregulamentară, ocazie cu care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Accidentul s-a produs pe fondul carosabilului umed și a depășirii neregulamentare”, se arată în comunicatul de presă al Poliției.

10.30 Eforturile medicilor de a salva una dintre tinerele aflate în stare foarte gravă au fost soldate cu un eșec. Din păcate, aceasta a decedat…

8.15 Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost alertat, în această dimineață, să acorde primul ajutor victimelor dintr-un accident care a avut loc la ieșirea din Brașov spre Tărlungeni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, sunt cinci victime, dintre care trei au rămas prinse în resturile mașinilor implicate.

Una dintre victime, o tânără de 27 de ani, mamă a trei copii, a decedat, iar o altă persoană este în stop cardio-respirator, medicii făcând eforturi disperate să o readucă la viață. La Spitalul Județean Brașov au fost transportate alte două persoane de sex feminin în stare gravă (de 27, respectiv 24 de ani).

Șoferul din mașina decopertată (verde), în vârstă de 24 de ani, este conștient și a suferit mai multe traumatisme. Un alt pasager, 64 de ani, acuza dureri la spate și a fost transportat și el la spital. Șoferul din mașina albastră nu a necesitat spitalizarea.

La fața locului au fost trimise două echipaje de descarcerare, trei echipaje medicale de la SMURD Și trei de la Serviciul de Ambulanță.

CLICK pe poze pentru a se mări!