Eveniment

Fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare

Cristina Cristea

Fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare, după și-a folosit subordonații pentru a renova casa socrilor, în timp ce i-a pontat la serviciu.

Colonelul (r) Remus Ioan Cîmpan, fost șef al Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu. Colonelul a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA.

În toamna anului 2021, Direcția Națională Anticorupție (DNA) mi-a confirmat că a descins la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara și că a ridicat documente într-un dosar în care se efectuau cercetări in rem, privitoare la faptă.

„În cadrul unui dosar penal, în cursul acestei săptămâni, au fost efectuate o serie de acte procedurale, între care și ridicări de documente în baza art. 170 CPP, în condițiile în care se efectuau cercetări in rem (față de faptă)”, mi-a comunicat DNA, după cum am scris, la vremea respectivă, pe Bugetul.ro.

Col. (r) Remus Cîmpan și-a pus subordonații să renoveze casa părinților soției sale, în timp ce i-a pontat ca fiind la unitate

Potrivit informațiilor mele, la acel moment ar fi fost audiați mai mulți jandarmi într-un dosar în care vizat era chiar comandantul unității, colonelul Remus Cîmpan.

Cîmpan și-ar fi folosit subordonații pentru a renova casa părinților soției, din Lugoj. În timp ce subordonații s-ar fi aflat la Lugoj, la muncă, aceștia ar fi fost pontați ca fiind la unitate, au dezvăluit, la acea vreme, sursele mele.

La 23 ianuarie 2024, Tribunalul Militar Timișoara a admis acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat între DNA și colonelul (r) Remus Cîmpan. Astfel, Cîmpan a primit un an și 10 luni de închisoare, pentru abuz în serviciu.

Totodată, magistrații au decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani. În soluția Tribunalului Militar Timișoara se menționează că prejudiciul adus Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, în valoare de 17.006,38 lei, a fost achitat de inculpați.

Decizia magistraților de la Tribunalul Militar Timișoara

„În temeiul art.485 alin. 1 lit. a) C.pr.pen. admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat de Direc?ia Na?ională Anticorup?ie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infrac?iunile de corup?ie săvâr?ite de militari cu inculpatul col.(r) CÎMPAN REMUS-IOAN (date cu caracter personal), trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de Abuz în serviciu, dacă func?ionarul a ob?inut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen.

În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., raportat la art. 480 alin. 4 C.pr.pen., condamnă inculpatului CÎMPAN REMUS-IOAN la pedeapsa de 1 (un) an ?i 10 (zece) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de Abuz în serviciu, dacă func?ionarul public a ob?inut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen.. În temeiul art. 66 alin. 2 ?i 3 ?i art. 67 alin. 2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioadă de 1 an ?i 10 luni, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.

În temeiul art. 65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat. În temeiul art. 91 din C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condi?iile prev. de art. 92 C.pen.

În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

– să se prezinte la serviciul de proba?iune la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; – să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă. În temeiul art. 94 alin.1 C.p., datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) C.pen. se comunică Serviciului de proba?iune Timi?. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului obliga?ia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de proba?iune de pe lângă Tribunalul Timi?;

În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, pe o perioadă de 60 zile, care se execută în cadrul Comisariatului Jude?ean Timi? – Garda Na?ională de Mediu ori Inspectoratul ?colar Jude?ean Timi?. În temeiul art. 94 alin. 2 C.pen., supravegherea executării obliga?iilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), alin. (3) C.pen. se face de Serviciul de proba?iune Timiş.

Continuarea aici.