Fosta directoare CEC Bank, Florentina Tăvălică, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, a fost ridicată, miercuri, de polițiștii brașoveni și introdusă în arestul IJP Brașov.
Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare un mandat emis de Tribunalul Brasov, la data de 21.11.2018, prin care fosta directoare, în vârstă de 62 ani, este condamnată la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Potrivit polițiștilor, femeia, care nu era urmărită național, a fost introdusă în arestul IJP Brașov.
În același dosar a fost trimisă în judecată și o altă fostă directoare CEC, pe nume Afrodita Nicoleta Rențea. Aceasta, împreună cu Florentina Tăvălică au fost trimise în judecată, fiind acuzate că ar fi acordat, cu încălcarea normelor bancare, 12 credite, provocând băncii o pagubă de 7 milioane de lei.
La Tribunalul Brașov, Florentina Tăvălică primise 7 ani de închisoare, pentru luare de mită și pentru abuz în serviciu contra intereselor publice (12 acte materiale), dar Curtea de Apel Brașov a achitat-o, miercuri, pentru abuz în serviciu, rămânând să execute 4 ani de închisoare pentru luare de mită.
Și Afrodita Nicoleta Rențea a fost achitată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, reținându-se că fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În același dosar, omul de afaceri Mugurel Babciuc a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și pentru fals în înscrisuri sub semnatură privată în formă continuată.
Acesta a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, iar pentru fals în înscrisuri sub semnatură privată în formă continuată, instanța a decis să înceteze procesul.
Potrivit mytex.ro, cele două foste directoare CEC Bank Brașov mai au o condamnare, dar care nu este definitivă, pentru alte ilegalităţi pe care le-ar fi comis în calitatea menționată, dar care nu este definitivă, decizia urmând să o dea Curtea de Apel, săptămâna viitoare.
Foto: arhiva