Eveniment

Formularul digital PLF rămâne obligatoriu la intrarea în România

Gabriela Bunghez

După ce ministrul Sănătății anunța marți că formularul digital și certificatul verde nu mai sunt necesare la intrarea pe teritoriul României, Guvernul a venit miercuri cu precizări.

Formularul digital de localizare a pasagerilor (PLF) va fi în continuare obligatoriu de completat la intrarea în România, în condițiile în care ordonanța de urgență care a instituit această obligație este în vigoare, a declarat miercuri Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„În privința formularului digital de localizare a pasagerilor (n.a PLF), până când nu va fi abrogată OUG 129/2021, acesta va rămâne necesar, deci pentru cei care intră în România va trebui completat. (…) Facem un apel la cetățenii români să continue să completeze și să proceseze aceste formulare până când actul normativ în vigoare va fi abrogat„, a declarat miercuri Dan Cărbunaru, la finalul ședinței de Guvern, potrivit Hotnews.ro.

Pe de altă parte, certificatul Covid nu mai este obligatoriu, iar cetățenii care călătoresc în România nu mai sunt obligați nici să prezinte un test Covid negative.

„În privința certificatului verde și a altor condiții de intrare în țară în urma hotărârii CNSU de marți care ridica starea de carantină pentru persoanele care nu prezentau certificatul verde sau teste negative la intrarea în țară, ca o consecință a acestei hotărâri, nicio persoană care va pătrunde pe teritoriul României fără să aibă certificat verde sau un astfel de test nu va avea nevoie de carantină. Ca atare rămâne util ca document pe care cetățenii români îl pot utiliza călătorind în alte țări care au menținut această formulă – necesitatea certificatului verde – dar nu necesar pentru a intra în România fără să intri în carantină”, a explicat Cărbunaru

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!