Din judeţ

Focuri de armă la Făgăraș pentru a opri o maşină în care se afla și o fetiță de 9 ani

Gabriela Bunghez

Un conducător auto aflat într-un autovehicul a ignorat semnalele de oprire făcute de agenţi şi a încercat să se facă nevăzut, astfel că poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armele din dotare.

Șoferul în vârstă de 34 de ani, care circula pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Făgăraș, în noaptea de sâmbătă spre duminică, era însoțit de fiica lui de 9 ani și alți trei tineri.

Un echipaj de poliţie a vrut să oprească maşina în trafic, dar şoferul şi-a continuat drumul chiar şi după ce a văzut că este următit de agenţi.

La un moment dat, şoferul fugat a intrat cu autoturismul într-un indicator rutier, iar trei dintre pasageri au încercat să fugă.

Poliţiştii i-au prins pe doi dintre ei, după ce au fost somaţi şi s-au tras trei focuri de armă, iar cel de-al treilea a scăpat, fiind căutat de oamenii legii.

„Pentru imobilizarea acestora, polițiștii au efectuat trei focuri de avertisment, în plan vertical, după somarea prealabilă a persoanelor. Doi tineri de 19 si 17 ani au fost prinși de poliţiști, iar cel de al treilea, a cărui identitate a fost stabilită, este căutat în continuare. În autoturism se mai aflau un bărbat de 34 ani şi fiica minoră a acestuia, de 9 ani, care nu au suferit vătămări şi nu au încercat să părăsească autoturismul”, a declarat pentru fagarasultau.ro. purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent șef Gabriela Dinu.

Poliţiştii continuă verificările în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a întregii stări de fapt.

Foto: arhiva/reporterntv.ro