O fișă matricolă din anul şcolar 1939 – 1940, a unei eleve din Țara Făgărașului, dovedește că în România a existat odată școala model.
Istoricul Savu Ovidiu ne-a pus la dispoziție o imagine a unui document găsit într-un ziar al satului Șona, reprezentând o foaie matricolă din anul 1939 a unei eleve de clasa a VII-a, din satul Șona, Țara Făgărașului, și a prezentat ce este notat pe aceasta.
Deși au trecut mai bine de 80 de ani de atunci, învățământul era superior celui din ziua de astăzi. Accentul se punea pe educaţia individualizată.
“Din câte știu eu, în anul de grație 2021 nu avem așa o descriere a unui elev. Spun din punct de vedere psihologic, comportamental și pentru o viitoare profesie a elevului. Eleva din satul Șona ne readuce aminte că învățământul românesc din multe puncte de vedere, deși au trecut mai bine de 80 de ani de când ea era elevă, era superior celui din ziua de astăzi”, spune Ovidiu Savu.
Documentul în cauză este foaia matricolă a elevei Felicia Drăghiciu de clasa a VII-a, din satul Şona (unde a copilărit pictorul Ştefan Câlţia), în anul şcolar 1939-1940.
Foaia matricolă avea menţiuni despre starea socială a copilului, profilul psihologic, temperament, personalitate, caracter și abia la final era prezentată situaţia şcolară.
Ce se notează în aceasta și cum:
Starea sociala a copilului, daca i-a murit vreun frate, cu câți doarme în cameră sau în pat, cum îi este somnul și alimentația, ce preocupări extra școlare are și ce profesie i s-ar potrivi.
Care este profilul psihologic al elevei… iată cu ce rubrici:
- intelect ( inteligența, atenția, memoria, imaginația)
- temperament (viteza de reacție, sensibilitatea, puterea de muncă, sârguința, voioșia)
- personaliate și caracter (neinfluențabilitatea, sociabilitatea, camaraderia, onestitatea, bunătatea, simțul dreptății, spiritul de conducător, starea sufletească).
Situația școlară împărțită în categorii (educația sănătații, educația minții, educația artistică, educația moral-religioasă) care se notează individual sau ca grupe de cunoștințe.
Este incredibil cum în acest SAT, în 1940, în România, se evalua un elev cu atâta complexitate și atenție la el ca întreg.
„Documentul, primit de la colegul Traian Dumbrăveanu și de la un profesor din Ghimbav, va fi expus la viitoarea expoziție «Educația de altădată» – mai 2021 de la muzeu , cu rechizite, jurnale și oracole aparținând colecționarului Cristian Dumitru – cel ce are peste 15.000 de jucării de epocă în propietate”, a mai menţionat Ovidiu Savu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!