
Consilierul judeţean Ionel Fliundra (PNL) s-a întâlnit cu conducerea Companiei APA SA, respectiv cu directorul acesteia, Dorin Fătu, căruia i-a cerut să micşoreze tarifele pentru apă – canal pentru locuitorii Ghimbavului, fiindcă actualele preţuri nu se justifică.
„De când am încredinţat serviciul de alimentare cu apă şi canalizare către Compania Apa, preţurile au luat-o razna. La întâlnirea cu dl. Fătu, pe care am avut-o pe această temă, i-am spus că nu se justifică aceste tarife, pentru că oralul Ghimbav are propriile puțuri de apă, nu se filtrează apa, nu se tratează și nici nu se pompează, pentru ajunge în casele oamenilor «prin cădere», cum spun bătrânii. Directorul Companiei Apa mi-a replicat că nu se poate, că este o condiţie impusă de BERD să majoreze tarifele, dar fără să argumenteze de ce apa noastră, a ghimbăşenilor, este la preţul actual, având în vedere argumentele de mai sus. Din păcate, degeaba Primăria Ghimbav are un reprezentant în AGA la Compania Apa, pentriu că nimeni nu se zbate pentru interesul locuitorilor din Ghimbav. Voi lupta în continuare să scadă aceste tarife, iar dacă cei de la Compania Apa nu sunt de acord, atunci voi propune organizarea unui referendum prin care să ieşim din asocierea în care am intrat pentru Compania Apa şi se revenim la propriul nostru serviciu de apă-canal administrat de către Consiliul Local, cu preţuri de bun simţ”, a declarat Fliundra.
Mai mult, acesta le solicită consilierilor locali să aibă în vedere şi reducerea tarifelor la salubrizare, care în fiecare an sunt majorate în interesul prestatorului de servicii, Comprest, nu al locuitorilor. „S-a micşorat TVA-ul la 20%, preţul la carburanţi a scăzut, vreau să vedem că cineva, în Primărie, mai face lucruri şi pentru oameni, nu doar pentru o anumită clientelă”, mai spune Fliundra.