Green newsbv

Firmele de salubritate vor transforma pomii de Crăciun în biomasă. Vezi când se face colectarea lor de la ghene

NewsBv

brazi-gunoi-300x225Primarul George Scripcaru le-a solicitat celor două firme concesionare a serviciului de salubritate în municipiul Braşov să asigure colectarea brăduţilor de Crăciun.

Astfel, această activitate se va desfăşura atât la sfârşitul acestei săptămâni, cât şi la sfârşitul săptămânii viitoare, în zilele de sâmbătă. Colectarea va fi realizată, în zonele de blocuri, de la platformele de depozitare a deşeurilor, iar în zonele de case, din faţa porţilor.

„Îi rugăm pe toţi braşovenii  să respecte datele şi zonele de depozitare a acestor deşeuri. Conform precizărilor reprezentanţilor companiilor de salubrizare, aceste deşeuri vor fi valorificate în scopul producerii combustibil pentru centralele termice sau pentru producere de îngrăşământ”, a precizat Scripcaru.