
FC Brașov a reluat pregătirile în vederea noului sezon al Ligii a 2-a, cu același antrenor la conducere, dar fără președintele executiv Marin Mitran, plecat la Ceahlăul, după expirarea contractului. Dan Alexa e bine-mersi la echipă, deși nu și-a îndeplinit obiectivul fixat la startul sezonului trecut.
Conducerea a cerut calificarea în play-off, Alexa a plusat la instalare și a vrut promovarea. Nu i-a ieșit nicio variantă dintre cele două. Dar nimeni nu-l trage la răspundere pentru nereușită, așa cum ar fi normal. De fapt, normal și de bun-simț ar fi fost să-și facă bagajele și să plece, c-așa-i în fotbal. Ți-ai îndeplinit obiectivul – bine, nu – la rervedere!
Nebuloasa e mare în privința finanțării „stripărilor” adoptați de primarul Coliban și de consoarta Clem la Scotch Club. Campionatul 2023-2024 bate la ușă! În ședința din mai a Consiliului Local, proiectul de HCL inițiat de Allen Coliban, de numire a comisiilor de evaluare și de contestații pentru ghidul întocmit cu dedicație pentru FC Brașov – Steagu Renaște, nu a trecut de vot. Cu toate instistențele mincinosului șef al sportului brașovean, consilierii locali au fost de neclintit. Subiectul a rămas pe altădată.
Cum rămâne cu prejudiciul de 3,5 milioane lei?
În luările de cuvânt, Coliban a omis să se refere la finanțarea clubului de fotbal din anul 2021, pe care controlul Camerei de Conturi Brașov a găsit-o în neregulă și pentru care a stabilit un prejudiciu de 3,5 milioane lei. Așteptăm cu interes și rezultatele controlului aceleiași instituții pentru anul 2022!
Primarul userist a mai reușit, încă o dată, în „expozeul” pe care l-a susținut în fața consiliului să mintă, așa cum știe el cel mai bine:
„Acest ghid a luat naștere după ce am avut discuții cu reprezentanții Curții de Conturi, cu privirea la modul în care a fost finanțată activitatea clubului FC Brașov. În accepțiunea lor și în interpretarea Legii 69 (n.r. – Legea Educației FIzice și Sportului) a trebuit să venim cu criterii care să finanțeze sportul de performanță nu pe Legea 350 (nr.r. – Legea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice), cea care stă la baza ghidului de proiecte sportive, ci pe Legea 69, care permite să finanțăm programe de performanță printr-o decizie de Consiliu Local și o procedură competitivă. Performanța în fotbal aceasta este definită de Federația Română de Fotbal ca fiind în primele două eșeloane fotbalistice”.
Mincinosul Coliban a recidivat în fața CL Brașov
Cum să vorbim de o „procedură competitivă” de finanțare în urma unui concurs de proiecte, atât timp cât în Ghidul de finanțare criteriile de eligibilitate și de atribuire sunt formulate în mod explicit către un singur solicitant, FC Brașov?
În plus, așa cum singur se contrazice, încercând să dea un aer de legalitate finanțării, un singur club de fotbal este înregistrat cu sediul și își desfășoară activitatea în municipiul Brașov și, automat, poate să aplice pe ghid. Ați ghicit, este Fotbal Club Brașov – Steagu Renaște!
Ba, mai mult, Brașovul are o singură echipă care, conform spuselor edilului userist, practică fotbalul la nivel de performanță. Iarăși: FC Brașov, în Liga a 2-a! O fi și asta competiție, singur contra singur – în mintea primarului.
Allen Coliban vorbește numai prostii
Din discursul caraghios al curlingistului numărul 1 al urbei am reținut o serie de aberații care ne-au demonstrat, din nou, că în privința sportului acesta este un habarnist incurabil.
- „Clubul acesta a crescut și a promovat în Liga a doua”. Pardon, monsieur de Hărman, promovarea în Liga secundă a fost reușită de echipa de fotbal seniori de la secția de profil a CSM Corona Brașov, grupare mult hulită în campania electorală de liderul mincinoșilor din USR.
- „Arătați că înțelegeți despre ce vorbesc și asumați-vă impactul”. Cu alte cuvinte, ascultați-mă și luați ce hotărâre vreți, dar nu mi-o puneți mie în cârcă. Păi cum să nu, dar prejudiciul de 3,5 milioane de lei adus bugetului local cine-l va plăti?
- Un jucător străin nu a jucat niciun minut în vreun meci oficial pentru FC Brașov, a plecat fain-frumos acasă la el în Slovenia și va primi suma de 40.000 euro, după ce a avut câștiga de cauză în instanțele sportive. Conducerea impusă de Coliban și antrenorul Alexa tac mâlc în legătură cu subiectul.
Opinie de primar atotștiutor și „iubitor” de legalitate, alt exemplu de „bună practică” oferit de administrația USR: „Plângeri și dosare din astea de jucători care își solicită drepturile și care și le obțin sau nu în diverse instanțe sportive sunt la ordinea zilei în orice club. Nu din asta va muri clubul FC Brașov, ci din felul iresponsabil și incoerent în care abordați finanțarea lui, inclusiv prin acest ghid pe Legea 69”. Clar, personajul e certat cu legea. Știe una și bună: vrea bani, nimic altceva.
Performanțe închipuite pentru „Primarul 000”
- Clasarea FC Brașov pe locul (7) de lider în play-out (adică în jumătatea de jos a clasamentului) e considerată o adevărată performanță de „tăticul” formației care deși e vie, conform denumirii, de fapt ea vrea să renască. Aceasta-i performanță de lăudat? Mai degrabă o glumă proastă!
Nu degeaba consilierul Marius Potea (PSD) a răbufnit: „Asta nu e performanță, sunt sub jumătatea clasamentului, iar ceea veniți acum dumneavoastră să ne spuneți e o bătaie de joc la adresa sportului!”.
„Vorbți cu Dan Alexa că această poziție a 7-a din 20 de echipe nu e performanță. La tot ce înseamnă staff tehnic și jucători dați-le dumneavoastră explicațiile, că ceea ce au făcut ei nu e performanță”, și-a ieșit din pepeni Coliban la adresa consilierilor curioși, firesc, de ceea ce se întâmplă cu banii la FC Brașov. Atenție! Echipa brașoveană a avut un buget generos pentru Liga secundă, cu mult peste cele ale unor grupări care au promovat și ale unor formații chiar din Liga 1!
- O victimizare ieftină de-a lui Coliban: „E ok, spuneți că e o temă politică (n.r. – finanțarea FC Brașov), vine an electoral, clubul ăsta nu s-a împotmolit, n-a murit așa cum ne doream, hai că-l omorâm pe bune și pe direct”.
- „Ne-am oprit foarte aproape de o promovare care v-ar fi deranjat, despre aste este vorba” – altă bazaconie ieșită din gură. La un moment dat, scos din fire de argumentele consilierilor, Coliban s-a prezentat ca un copil obraznic și neputincios în fața grupului: „Am adus medalii pentru România. Ne luptăm acum care e mai șmecher?”.
Coliban către consilieri: „Întrebați-l pe Bădulescu!”
Prins cu mâța-n sac de atâtea ori și nemaiavând justificări, omul cu pixul la FC Brașov a aruncat pisica în curtea PNL-ului și a arătat cu degetul spre consilierul local Sebastian Bădulescu: „Puteți să-l întrebați pe domnul Bădulescu, să vă dea toate detaliile, pentru că dumnealui este un coleg din Consiliul Local care este implicat în activitatea clubului”.
„A depus foarte mult efort și a arătat foarte mult interes în acest proiect fotbalistic”, a plusat Coliban, viclean. Despre consilierul liberal se știe că este omul de legătură dintre Coliban și Primărie, pe de o parte, și tot ceea ce înseamnă echipa de fotbal, pe de alta.
Aceasta cel puțin la suprafață! Deoarece, în realitate, primarul-președinte de club știe tot ce mișcă prin birouri și vestiar, secretarul general Cristian Mățău, colegu-i de curling și asociat în Scotch Club, având rolul lui de „paznic” bine știut de toți. Nu degeaba primarul și-a propus să-l avanseze, vara aceasta, în poziția de președinte.
„Gigi Becali” de la FC Brașov. Și Dan Alexa se plânge!
Pentru a ieși basma curată din circul public „FC Brașov”, Allen Coliban caută țapi ispășitori și cel mai la îndemână îi este consilierul liberal. Faptul că acesta s-a implicat în alcătuirea echipei și schimbările de jucători pe care le-a trasat antrenorilor îi vine ca o mănușă.
De asemenea, Bădulescu a condus, constant, în politica de transferuri (sosiri, respectiv plecări) a clubului. Fie că a făcut-o în perioada cu Ioan Mărginean președinte și Ilie Stan sau Călin Moldovan antrenori, fie în cea cu Marin Mitran președinte și Dan Alexa „principal”.
Nu e niciun secret că, după ce a fost readus la echipă și a salvat-o de la retrogradare, tehnicianul brașovean Călin Moldovan a fost pus pe liber tocmai de „antrenorul” din tribuna oficială. Un politician devenit peste noapte un fel de „Gigi Becali” la FC Brașov. Motivul? Moldovan a plătit cu postul pentru faptul că nu a ascultat indicațiile de a nu-i mai folosi pe Marius Burlacu și toți cei care au mai supraviețuit promovării cu Corona în Liga a doua.
Și cum nu iese fum fără foc, aceleași nemulțumiri, cu același adresant le are și Dan Alexa, actualul antrenor al „galben-negrilor”. Care pentru a (se) scăpa de ratarea obiectivului (prezența în play-off) e cel mai aproape de primar, nu de altcineva. Dar banii solicitați de FC Brașov, cum rămâne cu banii, că acolo-i durerea cea mare?