Economie

Finanțare nerambursabilă de 1,8 milioane de lei pentru proiectele culturale din Braşov

Gabriela Bunghez

Consiliul Judeţean Braşov a dat startul pentru depunerea de proiecte culturale cu finanțare nerambursabilă pe 2024.

Consiliul Judeţean Brașov a lansat sesiunea de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale adresate beneficiarilor de drept privat.

În acest an, Programul județean pentru finanțare nerambursabilă din bugetul propriu al județului a proiectelor culturale – beneficiari de drept privat fără scop patrimonial are alocat un buget de: 1.800.000 lei.

Vor primi finanțare următoarele categorii de proiecte:

  • Proiecte cu buget peste 200.000 lei – finanțarea nerambursabilă acordată este de maxim 120.000 lei, iar contribuția solicitantului la cheltuielile eligibile va fi în procent de minimum 40 % din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului;
  •  Proiecte cu buget de până la 200.000 lei – finanțarea nerambursabilă acordată este de maxim 60.000 lei, iar contribuția solicitantului la cheltuielile eligibile va fi în procent de minimum 10 % din valoarea finanțării nerambursabile solicitate;

Data limită pentru depunerea proiectelor: 8 aprilie 2024, ora 16:30

Ghidul solicitantului pentru beneficiarii de drept privat fără scop patrimonial poate fi consultat pe site-ul instituției www.cjbrasov.ro – butonul Finanțări / Proiecte culturale sau accesând linkul: https://cjbrasov.ro/…/proiect-culturale-beneficiari…/

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !