Filmul „Ultimul corupt din România“, o ironie la societatea actuală, rulează din 17 februarie la Cityplex

Filmul „Ultimul corupt din România“, o ironie la societatea actuală, rulează din 17 februarie la Cityplex

„Ultimul corupt din România“, cel mai recent film al regizorului Sergiu Nicolaescu, care va fi lansat în cinematografe pe 17 februarie, este o ironie la societatea actuală, subiectul fiind tratat sub forma unei comedii.

„Ultimul corupt din România“ îi readuce în rolurile principale pe Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu, Ion Riţiu, Cătălina Grama (Jojo) şi Mircea Diaconu, care îşi reiau cu măiestrie rolurile din „Poker”, dar şi alte nume mari ca Nae Lazarescu şi Vasile Muraru, care vor da viaţă unor noi personaje savuroase în noua poveste. Cu un scenariu semnat de Adrian Lustig, „«Ultimul corupt din România» este un film de actualitate, al societăţii de astăzi, un film comic, dar în acelaşi timp şi critic“, aşa cum l-a descris regizorul Sergiu Nicolaescu pentru Mediafax.

Mafiotul Titel Pangică (Horaţiu Mălăele) a devenit doctor în ştiinţe şi a donat bani pentru un muzeu memorial închinat vieţii şi operei sale: de la vânzător de rame în Obor la senator. Custodele muzeului este bunul său prieten Claudiu Viţelaru (Valentin Teodosiu), căruia i-a furat locul de senator. Partenerul lor de poker, chirurgul plastician Horia Vrabete (Vladimir Găitan), continuă să ajute nevestele disperate să ia viaţa în piept cu ajutorul silicoanelor. Iubita lor „prin rotaţie”, Monica Lăcustă, interpretată de Cătălina Grama (Jojo), a ajuns să aibă şi ea o funcţie în guvern. Apare, în sfârşit, şi Marcel (Ion Riţiu), pe care l-au aşteptat mai rău ca pe Godot în „Poker”. Marcel – general din serviciile secrete – trebuie să rezolve eterna şi fascinanta cerinţă a Bruxellesului: să aresteze un corupt. Şi cine e mai la îndemână pentru asta decât unul dintre prietenii de-o viaţă? Care dintre ei?

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=8f4_2SKWc3c&version=3&hl=ro_RO]

Cel mai recent film al regizorului Sergiu Nicolaescu va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 17 februarie.

Distribuie dacă îți place!