Recent nominalizat la Premiile GOPO 2023 pentru categoria „Cel mai bun film documentar”, Apropierea / Too Close va fi proiectat la Centrul Cultural Reduta astăzi, 10 iulie.
Centrul Cultural Reduta în parteneriat cu Luna Film prezintă luni, 10 iulie, de la ora 19.00, filmul documentar „Apropierea / Too Close”, despre abuzul asupra minorilor.
Filmul spune povestea Andreei, o mamă singură, care luptă cu disperare pentru a-și proteja fiica de trauma cauzată de un abuz sexual. Filmul reușește să capteze emoțiile devastatoare ale izolării și obligă privitorul să examineze rolul comunității.
Obiectivul echipei creative a filmului documentar „Apropierea / Too Close” a fost să pornească o discuție la nivel național care să implice și să ajungă în cât mai multe medii și la cât mai mulți oameni, ceea ce a stat la baza unei campanii de conștientizare împotriva abuzului asupra minorilor.
Documentarul prezintă o mamă care construiește de una singură o viață mai sigură pentru cei doi copii ai ei, după ce fostul ei partener a fost închis pentru abuzul sexual comis asupra fiicei sale minore.
Cu toate acestea, eforturile ei sunt constant puse la încercare de mica și conservatoarea comunitate din Transilvania, în care trăiește. Majoritatea sătenilor îi susțin deschis pe fostul ei partener și pe familia sa prestigioasă și nu cred că bărbatul a comis fapta pentru care a fost condamnat, acuzându-le pe Andrea și pe fiica ei că au lansat acuzații false împotriva lui.
Când află vestea că bărbatul va fi eliberat înainte de termen, Andrea este nevoită să lupte împotriva mentalității comunității în care trăiește, pentru a-și proteja copiii și pentru a se vindeca de traumele trecutului.
Apropierea/ Too Close
- Co-producție româno-maghiară
- Gen: Documentar
- Durata: 85 minute
- Anul premierei: 2022
- Regie: Botond Püsök
- Imagine: Botond Püsök
- Montaj: Brigitta Bacskai
- Sunet: Tamás Bohács
- Producător: Irina Malcea
- Co-producători: András S. Takács, Eszter Cseke
Intrarea este liberă.
Filmul documentar „Too Close” va fi urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuricu protagonista Andreea și producătoarea Irina Malcea.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI