Eveniment

Jaf ca în filme. Au legat paznicul, după care au dispărut cu mai multe bunuri

Gabriela Bunghez

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, au făcut cercetări în cazul a cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 26 de ani, din judeţul Braşov.

Aceştia sunt suspectaţi că, în data de 04/05 ianuarie 2018, ar fi pătruns în într-o societate comercială de pe raza municipiului Braşov, de unde au sustras mai multe bunuri, după ce, în prealabil au imobilizat agentul de pază.

La data de 25 ianuarie a.c., poliţiştii au efectuat 3 percheziţii, pe raza judeţului Braşov, la locuinţele a trei dintre suspecţi.

În urma acţiunilor derulate, cei cinci bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în arestul I.P.J. Braşov.

Aceştia sunt cercetaţi în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.