Filipine are Consulat Onorific la Braşov

Filipine are Consulat Onorific la Braşov

Republica Filipine are de vineri, are Consulat Onorific la Braşov.

Consulatului Onorific al Republicii Filipine din Brașov a fost inaugurat, ieri, în prezența Dl. Ambasador Frank R. Cimafranca, anunţă actualul ministru al Dezvoltării, Adrian Veştea, care a participat la inaugurare.

Alături de viitorul preşedinte al Consiliului Județean Brașov, la inaugurare a participat şi viitorul primar al Municipiului Braşov, George Scripcaru.

Potrivit lui Adrian Veştea, deschiderea Consulatului Onorific la Braşov, este un pas important în consolidarea relațiilor diplomatice, economice și culturale dintre România și Filipine.

Astăzi vineri-n.r.), am avut onoarea de a participa la inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Filipine în Brașov. Acesta este un pas important în consolidarea relațiilor diplomatice, economice și culturale dintre România și Filipine.

Mulțumesc Excelenței Sale, Dl. Ambasador Frank R. Cimafranca, pentru eforturile remarcabile și pentru încrederea acordată județului Brașov. Suntem mândri să găzduim acest consulat și să contribuim la diversitatea culturală a comunității noastre„, a transmis Adrian Veştea.

Relaţiile diplomatice româno-filipineze au fost stabilite la 10 martie 1972.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate