Fetiță de 9 ani accidentată grav în timp ce traversa neregulamentar

Fetiță de 9 ani accidentată grav în timp ce traversa neregulamentar

O fetiţă în vârstă de 9 ani a ajuns la spital după ce a fost accidentată de un autoturism, în timp ce încerca să traverseze prin loc nepermis.

Accidentul s-a petrecut duminică seara, pe strada Aleea Constructorilor din cartierul Tractorul.

Minora a trecut strada fără să se asigure şi prin loc nepermis, moment în care a fost surprinsă de un autovehicul condus de un bărbat de 24 de ani.

„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a minorei care a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale, aceasta rămânând internată”, a informat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

Oamenii legii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Roxana Mînzatu, audiată astăzi, în comisiile Parlamentului European

Anunţuri mică publicitate