Cultura

Festivalul Tinerilor Muzicieni brașoveni, la AFI

Sebastian Dan

Festivalul Tinerilor Muzicieni va avea loc la AFI Brașov. Muzica chiar poate schimba lumea în care trăim. Pentru că poate schimba oamenii și poate transforma tinerii în exemple frumoase de urmat pentru generația lor.

În luna mai, AFI Brașov organizează prima ediție TMF – Festivalul Tinerilor Muzicieni, un festival de muzică dedicat tinerilor brașoveni. Scopul acestui festival este de a încuraja și de a susține tinerii artiști să se perfecționeze. Să se afirme și să urce pe scenele festivalurilor internaționale. TMF are misiunea de a arăta întregii lumi că la Brașov există un munte de talente.

Festivalul Tinerilor Muzicieni brașoveni se va desfășura în următoarele etape:

  1. Perioada de înscrieri – în perioada 01 – 08.05.2022 pe pagina de facebook AFI Brașov.
  2. Preselecția – în data de 10.05.2022 începând cu ora 13.00. La etajul 12 al clădirii de birouri AFI Park situată pe B-dul 15 Noiembrie nr.78, Brașov.
  3. Semifinala- în data de 13.05.2022 – începând cu ora 18.00 în esplanada de la etajul 1 din mall-ul AFI Brașov
  4. Finala- în data de 20.05.2022 – începând cu ora 18.00 în esplanada de la etajul 1 din mall-ul AFI Brașov.

La TMF 2022 se pot înscrie 200 de tineri, profesioniști sau amatori în domeniul muzicii doar din județul Brașov. Sunt 2 categorii de vârstă: 10-14 ani și 14-18 ani, la disciplinele: Voce, Voce și instrument sau Instrument.

Trei categorii de concurs, 2 grupe de vârstă

Pentru înscrierea în festival, tinerii trebuie să acceseze link-urile corespunzătoare fiecărei categorii. Acestea sunt postate pe pagina de facebook AFI Brașov începând cu data de 28.04. 2022.

Juriul primei ediții TMF este format din artiștii Angelina Rudnieva, Horia Mihail, Paula Duca și, finală, Dragoș Dimitriu. Lor le revine dificila misiune de a alege câte 10 tineri artiști din cele două categorii de vârstă pentru fiecare dintre cele 3 discipline care vor merge în semifinala festivalului. Și apoi câte 5 tineri artiști pentru marea finală.

Organizatorii au pregătit diplome pentru toți semifinaliștii din festival și premii faine pentru cele trei locuri din finala categoriilor 10- 14 ani și 14 – 18 ani. Mai multe detalii festival găsiți pe www.afibrasov.ro.