
Festivalul Național de Muzică și Dans „Ecoul Pietrei Craiului” revine în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2023, cu EDIȚIA ANIVERSARĂ, pe scena Casei de Cultură a orașului Zărnești, marcând astfel „10 ani de ECOU”!
Copii și tineri talentați din peste 20 de județe ale țării se avor aduna, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, la Casa de Cultură din Zărnești, în cadrul ediției jubiliare a Festivalului Național de Muzică și Dans „Ecoul Pietrei Craiului”.
„Celebrăm împreună 10 ani de când Festivalul Național Ecoul Pietrei Craiului adună în inima țării, anual, peste 20 de județe, devenind astfel unul din cele mai importante evenimente culturale din România, pentru artiștii mari și mici„, transmit organizatorii.
În cele trei zile de concurs, participanții cu vârste cuprinse între 4 si 18 ani se vor întrece în note muzicale și în pași de dans în cadrul categoriilor
Cinci secțiuni principale
Festivalul Național Ecoul Pietrei Craiului cuprinde cinci secțiuni principale:
- Muzică populară
- POP Românesc
- POP Internațional
- Dansuri Tradiționale
- Dansuri Moderne / Comerciale
Evenimentul își propune descoperirea și promovarea acestor soliști români, oferindu-le șansa de a evolua live pe scenă și de a obține titluri, distincții și premii.
Soprana Felicia Filip, Ozana Barabancea, Cezar Ouatu, Nicola, Sava Negrean Brudașcu, regizorul de operă Cristian Mihăilescu, alături de alți specialiști din domeniul artistic, vor face parte din comisia de jurizare și vor aprecia fiecare moment în parte și vor stabili clasamentul final al competiției muzicale. Juriul va fi divizat în comisii, în raport cu fiecare gen muzical.
Vineri 29 septembrie, startul festivalului va fi dat la ora 11.00, iar sâmbătă și duminică, participanții vor urca pe scena Casei de Cultură Zărnești începând cu ora 10.00.
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, în parteneriat cu Primăria Orașului. Zărnești.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI