Cultura

Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei: 28 de meșteri talentați își vor expune creațiile la Centrul Cultural Reduta

Gabriela Bunghez

În weekend la Centrul Cultural Reduta are loc Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei, eveniment susţinut de NewsBV.ro, unde puteţi participa la ateliere de mărţişoare şi veţi asculta muzică românească veche.

Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei, la Reduta

Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei ediţia a IV-a, revine cu Târg meșteșugăresc desfășurat în perioada 21-22 februarie 2026 la Centrul Cultural Reduta în Sala de Muzică.

„Vă invităm la Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei, un festival al meșteșugurilor locale în cadrul căruia 28 de meșteri talentați își vor expune creațiile în Sala de Muzică a Centrului Cultural Reduta.

Ateliere meșteșugărești, demonstrații de lucru, prezentări de produse, mărțișoare cu drag lucrate de mâini dibace toate acestea vă așteaptă sâmbătă și duminică, 21 și 22 februarie între orele 11.00 și 20.00″, transmit organizatorii.

La Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei veți putea admira și achiziționa următoarele categorii de produse: mărțișoare din sticlă, cusături tip goblen, podoabe croșetate, mărțișoare pictate pe lemn sau pe sticlă, pictură naivă, șosete din lână, icoane, crestături în lemn, costume populare, zâne din lână împâslită, modelaj în lut, mărțișoare cusute pe etamină, olărit, vitralii, obiecte din mozaic, prelucrarea lemnului, țesături și multe alte produse realizate de meșteri iscusiți.

Vă invităm la ateliere de mărțișoare!

Vom avea și recitaluri de muzică românească veche susținute de meșterii populari aflați în târg.

Vă invităm să îi cunoașteți!

„Sfinte Soare, sfinte Soare,

dăruiescu-ți mărțișoare,

‘n locu’ lor tu mă ferește

de pistrui ce mă-nnegrește.

Ia-mi, te rog, negrețele

și dă-mi albețele,

fă-mi fața ca o floare

sfinte Soare, sfinte Soare”.

28 de meșteri talentați la Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei

Vă prezentăm lista meșteșugarilor care vor expune la târg: