Cultura

Festivalul Internațional de Cultură și Arte Transylvania Byzantine, pe 1 aprilie, la Brașov!

Marian Stoica

Asociația Culturală Kyrios ne invită la primul eveniment muzical din cadrul Festivalului Internațional de Cultură și Arte Transylvania Byzantine, ce se va desfășura la Biserica Schimbarea la Față (Micșunica) din Brașov, sâmbătă, 1 aprilie, începând cu orele 19.00.

Concertul psaltic „Iată, Mirele Vine”, aflat în acest an la ediția a IV-a, vine în întâmpinarea credincioșilor ca un îndemn care să ne așeze și odihnească lăuntric în perioada de adâncire a Postului Mare. Prăznuirea Sfintei Maria Egipteanca ne vorbește despre apogeul pocăinței ca moment de mare însemnătate duhovnicească și ne invită să ne cercetăm inimile pentru a culege roadele Învierii Domnului.

Ne vom bucura sufletește de 17 cântări specifice acestei perioade de pocăință și cercetare lăuntrică, pe care vă rugăm să le ascultați în tihnă și rugăciune.

Interpret: Grupul psaltic Kyrios 

Dirijor: Psalt Claudiu-Ionuț Stuparu, Psalt Monah Iacov și Ion Ioan

Prezentator și recitator: Ioan Cornea

Sunet și imprimare: Gabi Isac

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI