Festivalul „Folk la altar” revine cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit – Biserica Evanghelică din Râşnov.
Festivalul „Folk la altar” vine cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).
A doua ediţie se va desfăşura în perioada 27-30 iulie 2022.
Festivalul Folk la altar este o întoarcere la origini şi la original, o nevoie a artiştilor de reîntâlnire intimă cu publicul.
Muzica acestora nu se rezumă doar la cântece, ci şi la un fragment de istorie, surprinzând evoluţia evenimentelor şi întâmplărilor din acea perioadă şi adaptarea muzicii în funcţie de acestea.
“De aceasta dată, ne-am propus să continuăm periplul pionierilor cu câteva nume importante ale celor veniţi din urmă. Aşadar, de la Generaţia Generică la şaptezeciştii şi optzeciştii Generaţiei Următoare. Ca şi la ediţia precedentă, nu vor lipsi momentele „In memoriam” (din păcate, câţiva dintre artiştii pe care ni-i doream pe afişul acestei ediţii au plecat între timp dintre noi): Victor Socaciu, Cătălin Condurache, Raul Cârstea ş.a.
Un festival folk aşa cum de puţine ori vedem sau auzim, un festival folk într-o biserică veche, o muzică cu istorie într-un cadru istoric. Într-un decor ce păstrează amintiri şi amprente ale secolului al 18-lea, cu o acustică specifică unei biserici în care sute de ani s-a cântat la orgă, festivalul „Folk la altar” aduce în faţa publicului unii dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi muzicieni folk, din România”, au precizat organizatorii.
În fiecare seară, după concertele din Biserica Evanghelică, vom continua incursiunea în istoria muzicii folk prin The Garden Unplugged – momente muzicale în Grădina Schubz din Râşnov (str. I.L. Caragiale nr. 7), alături de artişti braşoveni de toate vârstele.
Accesul în Grădina este gratuit.
Programul Festivalului „Folk la altar”
- Miercuri 27 iulie 2022 – Mircea Baniciu / Magda Puskas şi Sorina Feier-Bloj (Ecou)
- Joi 28 iulie 2022 – Ducu Bertzi / Marius Baţu
- Vineri 29 iulie 2022- Mircea Bodolan / Emeric Imre
- Sâmbătă 30 iulie 2022 – Dan Chebac / Ovidiu Mihăilescu.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Mioritics în parteneriat cu Primăria Râşnov şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI