Cultura

Festivalul Cetatea Muzicală a Brașovului, la a zecea ediție

Sebastian Dan

Serban Lupu2Cea de a zecea ediţie a Festivalului Cetatea Muzicală a Braşovului, sub conducerea profesorului şi violonistului Sherban Lupu, directorul artistic al festivalului, va debuta sâmbătă, 16 august.

În cele cinci zile de spectacole, 16-20 august, 13 artişti vor încânta publicul cu lucrări clasice, dar şi cu jazz, la Sala Patria şi Opera Braşov, iar în data de 19 august va fi aniversată ziua compozitorului George Enescu, cu un concert care va conţine şi lucrări compuse de acesta.

Toate concertele de muzică clasică vor avea loc la sala Patria, iar seara de jazz, din data de 18 august, se va desfăşura la sala Operei Braşov, iar intrarea va fi liberă.

,,Ediţia 2014 se bucură de prezenţa pianiştilor din Olanda, Rusia, China şi România, prin prezenţa Ilincăi Dumitrescu, artistă care a fost alături de noi încă de la prima ediţie. Ne bucurăm să-i avem din nou cu noi şi pe Misha Quint şi Caitlin McConnell, alături de care vom interpreta una dintre cele mai celebre lucrări, Cvintetul cu două violoncele de Schubert. La rândul său, dinamicul grup al Irinei Sârbu ne va oferi o seară de jazz, iar pe 19 august – ca de obicei – vom celebra împreună ziua lui George Enescu. Vă aşteptăm cu drag la concerte, la sala Patria, iar pe 18 august, la seara de jazz, găzduită de Operă”, a lansat invitația către toți brașovenii directorul artistic al festivalului, d-nul Sherban Lupu.

Pentru al doilea an consecutiv, Municipalitatea sprijină financiar acest eveniment cultural. Anul acesta suma alocată este de 37.240 de lei.

,,Acest festival, în cei 10 ani de când se desfăşoară, şi-a dovedit valoarea în viaţa culturală braşoveană şi naţională, devenind o tradiţie pentru această perioadă din an, când majoritatea instituţiilor de cultură sunt între stagiuni. Îi mulţumesc domnului Sherban Lupu pentru efortul pe care îl face şi consider că implicarea financiară a Municipalităţii este o recunoaştere a importanţei acestui festival pentru comunitatea noastră. Îi invit pe braşoveni, dar şi pe cei care vizitează oraşul nostru în această perioadă, să se bucure de aceste zile minunate, în care domnul Lupu ne va încânta nu doar cu modul de organizare al acestui eveniment, ci şi cu vioara sa”, a declarat primarul George Scripcaru

De la prima ediţie a acestui festival, în anul 2003, au avut loc peste 60 de spectacole, în cadrul cărora au evoluat peste 150 de artişti din toată lumea (Europa, America de Nord, Asia, Israel), iar locaţiile propuse de-a lungul timpului au fost dintre cele mai diverse: Reduta, Bastionul Ţesătorilor, Opera, Patria şi Biserica Catolică.

Programul Festivalului

Sâmbătă, 16 august,  ora 19.00

Sala Patria

  • J. B. Breval – Sonata pentru violoncel şi pian
  • F. Schubert – Impromptu Nr.3 pentru violoncel şi pian
  • M. de Falla – Dansul Focului
  • A. Scriabin – Etude în Si bemol minor op.8 nr.11
  • I. Stravinski – “The Fairy’s Kiss” – Pas de Deux, Cantec rusesc
  • A. Glazunov – Duo pentru vioară şi violoncel
  • A. Dvorak – Trio op.90 “Dumky” pentru vioară, violoncel şi pian

Interpretează:  MISHA QUINT – violoncel, SHERBAN LUPU – vioară, IRINA NUZOVA – pian

Duminică, 17 august, ora 19.00

Sala Patria

  •  P.I. Tchaikovsky – Suita “Anotimpurile” – “Mai şi Noiembrie” pentru pian
  • A. Scriabin – Preludiu op.11 nr.2 pentru pian, Etude op.8 nr.2
  • S. Rachmaninov – Preludii op.23 nr.6 şi 7 pentru pian
  • Z.Kodaly – Duo op.7 pentru vioară şi violoncel
  • R. Schumann – Cvintet op. 44 în Mi bemol major pentru 2 viori, violă, violoncel şi pian

Interpretează: IRINA NUZOVA – pian, KARINA SABAC – pian, SHERBAN LUPU – vioară, RODICA CIOCOIU – vioară, LUIZA BALINT – violă, MISHA QUINT – violoncel, CAITLIN McCONNELL – violoncel

Luni, 18 august,  ora 19.00

Opera Brasov, str.Bisericii Române

SEARA DE JAZZ – “DE LA SWING LA BOSSA NOVA”

Interpretează:  IRINA SARBU –voce, PUIU PASCU – pian, CIPRIAN PARGHEL – bas, TUDOR PARGHEL – tobe

Marţi, 19 august,  ora 19.00

Sala Patria

  • D. Scarlatti – Patru sonate pentru pian: Do major K 200, Si bemol major K 551, Re minor K 141, Re major K 492
  • F. Chopin – Două mazurci: op.6 nr.1 în Fa diez minor şi op.67 nr.4 în La minor, Fantezie – Impromptu op.66
  • G. Enescu – “Melodie” şi “Carillon Nocturne”
  • G. Enescu – Sonata a 3a op.25 în La minor pentru pian şi vioară
  • F. Schubert – Cvintet op. 163 în Do major pentru 2 viori, violă şi 2 violoncele

Interpretează: ILINCA DUMITRESCU – pian, SHERBAN LUPU – vioară, RODICA CIOCOIU – vioară, LUIZA BALINT – violă, MISHA QUINT – violoncel, CAITLIN McCONNELL – violoncel

Miercuri, 20 august,  ora 19.00

Sala Patria

  • J. M. Leclair – Sonata op.3 nr.2 în Re major pentru două viori
  • L. v Beethoven – Sonata Nr.8, op.30 nr.3 în Sol major pentru pian şi vioară
  • Marijn Simons (n.1982) – “Suite du Sud” pentru pian
  • G. Enescu – “Impressions en style roumain” pentru vioară solo
  • G. Enescu – “Pastorale, Menuet triste et Nocturne” pentru vioară şi pian la patru mâini
  • F. Schubert – Fantezia in Fa minor op.66 – D 940 pentru pian la patru mâini

Interpretează: SHERBAN LUPU – vioară, RODICA CIOCOIU – vioară, KARINA SABAC – pian, XIN XIN – pian

Artisti: Sherban Lupu – vioară, Misha Quint –SUA – violoncel, Rodica Ciocoiu – Germania – vioară, Ilinca Dumitrescu – pian, Luiza Balint – violă, Irina Nuzova – Rusia – pian, Caitlin McConnell – SUA – violoncel, Irina Sârbu – voce, Karina Sabac – Olanda – pian, Xin Xin – China – pian, Puiu Pascu – pian, Ciprian Parghel – bas, Tudor Parghel – tobe.