Eveniment

Festin cultural cu arome europene și competiții de canotci la Art Festin Făgăraș

Gabriela Bunghez

Iubitorii de cultură din Țara Făgărașului și de pretutindeni sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Art Festin, ce va avea loc în perioada 9-11 august, la Făgăraș.

Pe parcursul a trei zile, festivalul va oferi publicului proiecții de scurt și lung metraje, piese de teatru, concerte, dezbateri, expoziții, parade, concursuri și activități în aer liber, alături de invitați speciali, în Cetatea Făgăraș.

Printre invitații de seamă de anul acesta, vor fi, din nou, Ivan Patzaichin și Marcel Iureș dar și scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici.

Anul acesta, tema festivalului este una europeană: Art Festin Făgăraș – „un festin cultural cu arome europene”.

„Dacă anul trecut ne-am concentrat pe filmele americane clasice, în acest an am ales ca temă filmul european, si vom prezenta unele dintre cele mai bune pelicule, premiate la marile festivaluri europene. ArtFestin evoluează, astfel, către un “mélange” cultural cu arome europene, unit în diversitatea sa de pasiunea pentru frumos”, a spus pentru Hotnews, Irina-Margareta Nistor, directorul artistic al festivalului și președinta Asociației Culturale ArtRaising.

Proiecțiile speciale ale acestei ediții sunt: “Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu, “Leto/O vara rock and roll”, “Cold War/Razboiul rece”, “Everybody knows / “Toată lumea vorbește”, ”Woman at War/”Femeie în razboi”.

Cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene in România, vor fi proiectate cinci scurt metraje regizate de cineaști europeni, reunite în cadrul campaniei EUandME, ce prezintă o colecție de povești emoționante care ne dezvăluie ce face Europa pentru fiecare cetățean al său: “La Cle”/”Cheia” (FR), “The Living Hostel”/”Pensiunea vie” (GER), “The Loner”/”Singuraticul” (PL), “The Shape”/”Forma” (BE) si New World Symphony; Noua simfonie mondială" (RO).

Scurt metrajele vor fi proiectate vineri, 9 august, la ora 21:00, pe ecranul montat in fața cetății.

Sâmbătă, 10 august, începând cu ora 10:00, Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” revine la Artfestin cu proiectul Rowmania – popularele competiții de canotci însuflețite de Ivan Patzaichin – la care publicul este așteptat sa participe.

ArtFestin Făgăraș este un proiect inițiat de Asociația Culturală ArtRaising și susținut de Primăria Municipiului Făgăraș, cu sprijinul Casei de Cultură.

Programul complet Art festin Făgăraș