O femeie în vârstă de 61 de ani și-a pierdut viața, vineri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut de la etajul cinci al unui bloc de pe strada Egretei.
Potrivit șefului Serviciului Cabinet al Poliției Județene Brașov, subcomisar Ionuț Marin, femeia nu se afla la domiciliul ei, ci ajuta o familie la mutatul unor obiecte de mobilier.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Brașov, dar nu a putut decât să constate decesul victimei.
„Din primele verificări, pare a fi vorba despre o dezechilibrare”, a precizat sursa citată.
Cercetările continuă, autorităţile urmând să stabilească starea exactă de fapt.