Eveniment

Femeie fără permis, prinsă la volanul unei mașini neînmatriculate

Gabriela Bunghez

O femeie, în vârstă de 50 de ani s-a urcat la volanul unei mașini chiar dacă nu avea permis de conducere, ba mai mult, numerele de înmatriculare provizorii ale autoturismului erau expirate.

Luni, poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Feldioara, în timpul unui control, au depistat-o pe femeie, în timp ce şofa pe strada Horea din comuna brașoveană Teliu.

„În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că femeia nu posedă permis de conducere, iar numerele de înmatriculare provizorii ale autoturismului sunt expirate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.