O femeie din localitatea Buda, judeţul Vaslui, a murit, joi seară, după ce a fost prinsă sub roţile din spate ale maşinii, care nu fusese asigurată corespunzător pe un teren în pantă.
O femeie din judeţul Vaslui, ucisă de propria maşină
Accidentul s-a produs, joi seară, în localitatea Buda, comuna Bogdăneşti, unde o femeie a fost prinsă sub roţile din spate ale autoturismului său.
Acolo au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare uşoară de la Detaşamentul de pompieri Bârlad şi un echipaj SAJ.
ISU Vaslui: Maşina femeii, neasigurată corespunzător în rampă
„Victima, o femeie în vârstă de aproximativ 57 ani, a fost scoasă de sub maşină de către echipajul de pompieri, fiind decedată. A fost prinsă sub maşina proprietate personală neasigurată corespunzător în rampă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionela Boghiţă, citat de News.ro.
Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii incidentului.
