Suntem în plină simulare a examenului de Bacalaureat, la care s-au înscris peste 146.000 de elevi de liceu din întreaga țară. Cei care au emoții în această perioadă nu au avut parte de un sistem educațional bine pus la punct, ci, mai degrabă, peticeli menite să țină până la finalul anului, spune Felicia Akkaya, candidat AUR la europarlamentare.
„Educația din țara noastră are nevoie de un reset total și de o pornire sănătoasă care să ne ducă la rezultatele de odinioară, atunci când elevii noștri aveau rezultate uimitoare la competițile internaționale. Ca să vă faceți o idee concretă, cei care au ajuns astăzi în clasa a 12-a reprezintă doar o treime din cei care au intrat în clasa zero. Așa ceva este inadmisibil!
AUR pune mare preț pe cum va arăta școala de aici înainte! Tocmai de aceea, în programul de guvernare, am prezăvut lucruri concrete care să ducă la creșterea calității întregului sistem! Avem în plan să dezvoltăm învățământul dual, să înființăm sau să extindem liceele pedagogice și cele vocaționale. Nu în ultimul rând, vizăm să implementăm programul «Școală după Școală», care include diverse programe privind dezvoltarea elevilor pe mai multe laturi.
Acestea sunt doar câteva dintre punctele deja incluse în programul nostru de guvernare și vă asigur că lucrurile nu se vor opri aici! Educația din România trebuie să fie pe primul loc!”, a transmis Felicia Akkaya într-un comunicat de presă.
Mai multe despre ce înseamnă educația în România puteți afla în meidiunea de mai jos:
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!