FC Braşov a remizat cu Voinţa Sibiu 0-0

FC Braşov a remizat cu Voinţa Sibiu 0-0

FOTO: site-ul FC BRASOVFC Braşov a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul amical disputat astazi, pe stadionul Tineretului, în compania celor de la Voinţa Sibiu. Sibienii au inceput mai bine jocul si au avut doua ocazii de a marca prin Beza si Iulian Popa.

A fost un test util pentru noi, am întânit o echipă omogenă, bine organizata în compania căreia am avut atât momente bune, cât şi mai puţin bune. Avem multe absente si am fost nevoit sa improvizez pe anumite posturi. Evident că ne pare rău pentru Chipciu că nu a putut merge la lotul national  pentru meciul cu Franta din cauza unei accidentări .  Este însă un jucător tânăr care are tot timpul să demonstreze că are valoare, şi la echipa naţională. Pentru el în acest moment este important să îşi revină şi să joace cât mai bine în campionat, pentru că este clar că ramane in atentia selectionerului“, a declarat Daniel Isăilă, antrenor FC Braşov, pentru site-ul clubului.

Elevii lui Isaila au pus apoi stapanire pe joc si au ratat mai multe ocazii la poarta oaspetilor prin Voiculet, Majernik, Velayos, Cristescu si Kanu. Partea secunda a fost echilibrata, insa pana la final nu s-a marcat desi Moutinho, Mateiu si Hadnagy, respectiv Antohi au avut sansa deschiderii scorului.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   ,,Brașov, oraș din poveste!” continuă și în această săptămână cu colinde de Crăciun

Anunţuri mică publicitate