Peste 100 de farmacii din țară testează gratuit pentru COVID-19, folosind teste antigen rapide de la Ministerul Sănătății. 12 dintre aceste farmacii sunt în București.
Potrivit unui ordin al ministrului Sănătății privind activitatea de testare în farmacii comunitare şi oficine comunitare rurale, utilizând teste antigen rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2, testarea se realizează prioritar cu teste obţinute de la Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în limita stocului disponibil.
Testele rapide antigen sunt puse la dispoziţia farmaciilor, gratuit, prin Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov. Însă farmaciile pot percepe o taxă pentru prelucrarea testului, nu şi preţul testului în sine, a precizat secretarul de stat Andrei Baciu.
În cazul în care persoana nu e vaccinată, după testare, farmacia va trimite datele în sistemul CoronaForms şi în acest fel îţi poţi descărca certificatul digital din platforma certificate-covid.gov.ro.
Documentul, în urma testării rapide, are o valabilitate de 48 de ore.
Iată farmaciile din județul nostru
| Sânpetru | M&F Professional Pharmacy | Com. Sânpetru, str. Orizontului nr.2, bl.2, sc.B, ap.2 |
| Brasov | Medimfarm Topfarm 1 Brasov | Brasov, str. Iuliu Maniu nr.33 |
| Codlea | MIRAFARM | Codlea, Jud.Brasov, Str. Munțisor nr.5 |