Din judeţ

Făgăraș: Burse pentru elevii defavorizați într-o campanie împotriva abandonului școlar

Sebastian Dan

foto: arhivă
foto: arhivă

Elevii făgărăşeni care şi-au depus dosarele pentru a primi o bursă în cadrul campaniei „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar” vor afla pe data de 20 aprilie dacă au impresionat sau nu comisia de evaluare.

Bursele, fiecare în valoare de 2.400 de lei, vor fi oferite după cum urmează: 400 lei pentru finalul acestui an şcolar şi 2.000 lei pentru anul şcolar 2015-2016.

Termenul declarat iniţial a fost prelungit cu câteva zile, datorită numărului mare de dosare care trebuie verificate.

Peste 40 de elevi din Ţara Făgăraşului, din clasele IV – XI, au dat curs acestei campanii. Ei trebuie să aibă media generală mai mare de 8,50, iar veniturile părinţilor să nu depăşească 500 lei/membru de familie.

Campania socială „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar!” a fost iniţiată de Radio Star, alăturându-i-se ulterior Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului.

Copiii din Ţara Făgăraşului care au considerat că îndeplinesc condiţiile pentru a obţine o astfel de bursă au aplicat pentru acest program până pe data de 20 martie.

Fiecare dintre ei va fi informat personal dacă va primi sau nu bursa. Sumele necesare burselor sunt strânse din donaţii şi sponsorizări de către organizatorii campaniei.