Economie

Facturi mai mici la energie electrică din noiembrie. ANRE a redus o taxă

Gabriela Bunghez

Contribuția de cogenerare a fost tăiată „dramatic” de ANRE până aproape de zero, de la 1 noiembrie. Astfel, astfel facturile la energie electrică vor scădea din această lună.

Una dintre componentele facturii de curent, și anume contribuția pentru cogenerare, scade dramatic, până aproape de dispariție, iar clienții vor vedea efectul în facturi începând cu această lună.

Contribuția pentru cogenerare eficientă a fost redusă masiv de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), începând 1 noiembrie.

Contribuția a fost fixată la doar 0,00333 lei/kWh, adică 0,3 bani/kWh, practic nimic, de fapt, pentru o factură medie de energie electrică, potrivit Economica.net.

Anterior, contribuția pentru cogenerare avea o valoare de 0,01696 lei/kWh, adică 1,96 bani/kWh, stabilită de ANRE și cu valabilitate de la 1 iulie.

Așadar, toți clienții din România au parte de o reducere a facturii de 1,66 bani/kWh, adică 1,66 lei la o factură de 100 kWh.

Ce este taxa de cogenerare

Taxa de cogenerare este una dintre componentele reglementate ale facturii de energie electrică a fiecărui client din România.

Contribuția de cogenerare este o taxă plătită de toți consumatorii de energie electrică direct în factură. Aceasta este pentru susținerea centralelor electro-termice care produc combinat energie electrică și termică. 40 de centrale beneficiază de  fondurile strânse prin această contribuție de cogenerare. Taxa se face pe baza unor criterii de calificare impuse de ANRE

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI