Muzeul de Artă Brașov va găzdui, în perioada 7-15 septembrie, evenimentul „Expoziție 3D ART”, în care publicul va putea admira proiecțiile animate 3D realizate de László Zsolt Bordos, un renumit artist în domeniu.
Vernisajul va avea loc vineri, 7 septembrie 2018, de la ora 18.
În cadrul expoziției cei prezenți vor avea ocazia unică de a vedea şi experimenta în premieră instalaţii de 3D Mapping, instalaţii interactive şi light-art.
László Zsolt Bordos, născut la Brașov în 1977, este absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Budapesta și al MediaLab UIAH (Universitatea de Artă și Design Helsinki) și fondatorul companiei Bordos ArtWorks, faimoasă pentru proiecțiile animate 3d de înaltă rezoluție, realizate în exterior sau în interior în întreaga lume: Budapesta, Los Angeles, New York, Paris, Dubai, Geneva, Roma, Erevan, Moscova, Köln, Libreville (Gabon), Quebec.
Expoziţia poate fi vizitată timp de numai o săptămână, în intervalul 7-15 septembrie 2018, de marţi până duminică, între orele 10-18.