5 mai 1983. Ora 12.37. Timpul s-a dilatat brusc. Totul în jur a început să se zboare în aer. Clipele de groază parcă erau filmate cu încetinitorul.
Explozia urmată de flăcări violente a pulverizat totul: oameni, ziduri, utilaje. Un nor imens de praf s-a ridicat și a acoperit totul. Nu vorbim despre un bombardament, ci despre o explozie cumplită. 37 de morți, peste 300 de răniți – un bilanț pe care îl știu doar cei care au supraviețuit acelui moment.
Au cărat cu mâinile goale muniția activă
Două secții au fost dezintegrate în urma exploziei. În locul lor, au rămas două cratere adânci. Sute de muncitori se îndreptau îngroziți spre porțile uzinei ca să se salveze. Aveau fețele acoperite cu cenușă și praf. Câteva zeci de muncitori au rămas pe „câmpul de luptă“. Au fost eroi, neștiuți, care s-au gândit că dacă explodează depozitul cu muniție, „acasă“ nu mai există…
Dacă explodau toate bombele care erau în fabrică, spun unii, ar fi ras de pe fața pământului nu doar orașul Zărnești, ci și Râșnovul și chiar și Brașovul ar fi avut de suferit.
„Nu toți au fugit. Unii au alergat și au luat muniția activă cu mâinile goale și o cărau să o ducă cât mai departe. Au încărcat o garnitură de tren și au trimis-o din uzină. Nu cred că cineva poate să-și imagineze ce a fost acolo. Erau șine de cale ferată contorsionate care au fost aruncate prin aer la 2-300 de metri“, ne povestește Ioan Popa, unul dintre angajații fabricii la acea vreme.
Salvările nu făceau față
Mașinile de ambulanță au fost trimise de la spitalul din Zărnești la fabrică fără să se știe ce s-a întâmplat. Explozia care zguduise din temelii orașul i-a alarmat pe toți. Se făceau curse non stop. Oamenii se ajutau ei între ei cum puteau.
„La intrare în grupul unde a avut loc deflagrația erau oameni morți puși pe niste targi improvizate, iar in locul unde au fost cele doua ateliere erau doua gropi imense. Una era cam un sfert plina cu apa, darâmături si resturi umane erau împățtiate peste tot. Plutele înalte erau pline cu resturi de haine aruncate de explozie, iar pe linia ferata lânga atelier erau niste vagoane pline cu munitie si cu rachete. Am inteles ca mecanicul locomotivei fugise, iar directorul general al fabricii, ing. Potec, a reusit sa scoata locomotiva cu vagoane afara, altfel dezastrul era de proportie foarte mare. Eu lucram atunci la sectia de biciclete, iar dupa explozie s-au facut grupuri de muncitori care erau mai rezistenti la socuri si am mers la fata locului sa dam o mâna de ajutor. O placa de la o presa, cam de vreo 30 kg, a fost aruncata cam 800 m și ingropata in pamânt trei sferturi din cauza suflului. Multi angajati care au scapat au fugit desculti, unii ajungând prin Brasov desculti si cu hainele arse. Au fugit de frica cu mașini de ocazie. Retin ca in timpul primei explozii directorul striga sa parasim Tohanul că va fi cumplit. Sunt multe de spus, multi de la alte sectii au fost taiati de cioburile de la geamurile care s-au prabusit peste ei”, își amintește și Ianosi Mihai.
„Pe vremea aia, eu eram la cursuri, la liceul aflat chiar lângă uzină. Când a avut loc explozia, geamurile au fost pulverizate. Ne-au scos rapid pe toți pe terenul de sport. Se vedeau flăcările și fumul din uzină. Lumea ieșea puhoi pe poartă. Veniseră și salvările. În cele din urmă pe noi ne-au trimis acasă“, își amintește Ion Groza, care ulterior și el s-a angajat la fabrică.
Dramele au lăsat urme adânci în sufletul oamenilor
Singurul ajutor primit de familiile victimelor au fost sicriele, făcute în fabrică. Morții au fost duși acasă în cutii închise. Mulți se îndoiesc și acum dacă au îngropat rămășițele pământești ale celor dispăruți sau cine știe ce.
„Cumnata mea a plecat de dimineață la serviciu, ca în fiecare zi. Săraca avea semne că urma să pățească ceva. Cu o zile înainte era la pus cartofii și se plângea că nu știe cum o să se descurce a doua zi (când a avut loc explozia), că are o zi foarte grea. Cu câteva zila, mai înainte, era cu fratele meu. Începuse să cânte cucul. – Auzi cucul? – a întrebat-o. – Da, în aud. După câteva minute, fratele mei iar a spus – Dar ce tot cântă cucul ăsta… Iar ea i-a spus că nu-l mai aude. «Înseamnă că trăiesc puțin…». Apoi a fost explozia. Au spus că nu au mai găsit-o. Doar batista și o bucată din haina de piele. Avea cu puțin peste 20 de ani. Erau căsătoriți de opt luni și era însărcinată“, ne-a povestit Cornelia Letcă.
Atunci au murit și doi frați gemeni care făceau de pază. Erau militari in termen. „A fost jale mare. Sicriile erau îngropate cu pietre în ele, ca oamenii nu mai erau gasiți. Fulminantul de mercur de la explozie i-a dezintegrat pur si simplu”, își mai amintește Ianosi Mihai.
Acum, în fiecare an, la monumentul ridicat în memoria celor dispăruți, în data de 5 mai este oficiată o slujbă religioasă de pomenire, „pentru că noi nu i-am uitat pe cei care i-am pierdut atât de dureros”, spune Ioan Popa.
Tragedia de la Zărnești a fost trecută sub tăcere de comuniști
Vorbim despre eroi, trecuți în anonimat de autoritățile comuniste, care au interzis publicarea vreunei informații despre acest eveniment. Totul era strict secret. „6 Martie“ Zărnești era o fabrică unde se fabricau motorete Mobra și biciclete Pegas, nu bombe și rachete…
Oficiosul județean „Drum Nou” a publicat a doua zi un amplu reportaj despre vizita unui oficial chinez în România. Zilele următoare a trecut la chestiuni mult mai arzătoare: campania agricolă și cifrele de producție care trebuie atinse conform planurilor cincinale impuse de liderii PCR.
„6 Martie“, cum a fost botezată fabrica, marca data instaurării Guvernului dr. Petru Groza, sub presiunea militară sovietică, iar Regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru. Acesta formează un nou guvern, în care ministerele cheie erau deţinute de comunişti).
Acest articol este proprietatea newsbv.ro şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face în limita a 500 de semne, doar cu citarea sursei – „newsbv.ro“ cu link către articolul respectiv!
