PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.
Cea de-a doua etapă a programului finanțează 9.500 de obiective de investiții, dintre care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiții sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament.
Programul se finanţează din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul MDRAP, din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare şi din alte surse legal constituite.
La solicitarea newsbv.ro, MDRAP a transmis lista invesitțiilor care vor fi finanțate în județul Brașov. Valoarea totala este 586.152.785,54 de lei, alocați județului nostru.
| Nr. crt. | Denumirea unităţii administrativ-teritoriale | Denumirea obiectivului de investiţii | Sume alocate de la bugetul de stat in perioada 2017-2020 |
| TOTAL JUDEŢUL BRAŞOV | 586.152.785,54 | ||
| 1 | Apața | Asfaltare drumurilor de interes local din comuna Apața, județul Brașov | 12.178.047,76 |
| 2 | Beclean | Modernizare drum comunal DC 71, Comuna Beclean, județul Brașov | 1.674.845,00 |
| 3 | Bod | Construire, extindere, reabilitare și modernizare rețea canalizare în comuna Bod – județul Brașov | 5.500.000,00 |
| 4 | Bod | Realizare-construire și dotare Grădinița cu program prelungit în comuna Bod – județul Brașov | 5.900.000,00 |
| 5 | Bod | Realizare-construire Dispensar și Centru de permanență în comuna Bod – județul Brașov | 4.000.000,00 |
| 6 | Bran | Canalizarea și epurarea apelor uzate menajere în comuna Bran, sat Şimon și sat Predeluț, județul Brașov | 22.420.241,00 |
| 7 | Bunești | Înființare sistem de canalizare și stație de epurare în comuna Bunești, județul Brașov | 11.502.029,70 |
| 8 | Bunești | Construire și dotare, împrejmuire și amenajări exterioare grădiniță în localitatea Bunești, județul Brașov | 1.594.411,00 |
| 9 | Bunești | Pod peste pârâul Tare pe DE 608 în localitatea Criţ | 537.153,99 |
| 10 | Bunești | Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Bunești, județul Brașov | 366.778,57 |
| 11 | Cața | Alimentare cu apă în comuna Caţa, jud. Brașov | 11.080.085,80 |
| 12 | Cața | Modernizare drumuri în comuna Cața, jud. Brașov | 7.930.907,72 |
| 13 | Cincu | Modernizare drumuri de interes local în comuna Cincu | 4.744.997,42 |
| 14 | Cincu | Modernizare iluminat public în comuna Cincu, județul Brașov | 499.800,00 |
| 15 | Cristian | Extindere rețea alimentare cu apă pentru cartierul Lunca Gării și Dorobeiul, comuna Cristian, județul Brașov | 3.051.354,00 |
| 16 | Cristian | Extindere canalizare menajeră, pluvială pentru cartierul Lunca Gării și Dorobeiul, comuna Cristian, județul Brașov | 9.192.891,00 |
| 17 | Crizbav | Canalizarea apelor uzate menajere și stație de epurare a apelor uzate în comuna Crizbav și rețele de distribuție apă în localitățile Crizbav și Cutuș, județul Brașov | 3.423.658,40 |
| 18 | Crizbav | Reabilitare Școală Primară Com. Crizbav, jud. Brașov | 1.004.754,38 |
| 19 | Crizbav | Reabilitări străzi și drumuri din intravilanul și extravilanul comunei Crizbav și Dumbrăvița pe amplasamentul existent | 7.853.810,00 |
| 20 | Crizbav | Reabilitarea și extinderea rețelei de iluminat public în comuna Crizbav, jud. Brașov | 776.225,47 |
| 21 | Drăguș | Sistem centralizat de alimentare cu apă și canalizare-zona turistică, comuna Drăguș, județul Brașov | 12.405.972,00 |
| 22 | Drăguș | Extindere Școala gimnazială, comuna Drăguș, județul Brașov | 850.859,10 |
| 23 | Dumbrăvița | Canalizare comuna Dumbrăvița și satul Vlădeni, județul Brașov | 19.238.161,00 |
| 24 | Feldioara | Modernizare străzi în comuna Feldioara, județ Brașov | 10.492.522,00 |
| 25 | Fundata | Reabilitare drumuri locale în satele Fundata și Şirnea, comuna Fundata, judeţul Brașov | 3.704.252,23 |
| 26 | Hălchiu | Reabilitarea Grădiniței din localitatea Satu Nou | 615.825,00 |
| 27 | Hălchiu | Reabilitarea Şcolii gimnaziale, corp B din localitatea Hălchiu | 2.587.500,00 |
| 28 | Hălchiu | Proiectare și execuție Dispensar uman în localitatea Satu Nou, jud. Brașov | 369.768,70 |
| 29 | Hălchiu | Modernizare străzi și trotuare în Cartierul de Tineri | 4.283.941,00 |
| 30 | Hălchiu | Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Hălchiu, jud. Brașov | 383.868,00 |
| 31 | Hărman | Racordare locuințe la rețeaua de apă și canalizare în Cartierul Tineretului din satul Hărman, comuna Hărman, județul Brașov | 1.486.470,06 |
| 32 | Hârseni | Modernizare drum comunal DC 69A Valea Sebeș | 4.261.283,00 |
| 33 | Hârseni | Modernizare drumuri comunale în comuna Hârseni, județul Brașov | 13.471.503,86 |
| 34 | Hârseni | Realizare rigole și podețe în sat Copăcel, comuna Hârseni, județul Brașov | 5.575.820,00 |
| 35 | Hârseni | Sistem de iluminat public stradal cu LED, în comuna Hârseni, județul Brașov | 498.615,95 |
| 36 | Hoghiz | Construire Grădiniță și centru de zi în sat Bogata, comuna Hoghiz | 1.627.507,14 |
| 37 | Hoghiz | Modernizare drum comunal Cuciulata – Băieși, comuna Hoghiz, județul Brașov | 2.497.497,75 |
| 38 | Hoghiz | Reabilitare și modernizare rețea de iluminat public în Comuna Hoghiz, județul Brașov | 1.518.491,29 |
| 39 | Holbav | Extindere etaj Școala Gimnazială Holbav | 565.992,00 |
| 40 | Homorod | Modernizare DC 30, străzi trotuare și șanțuri în localitatea Homorod, jud. Brașov | 5.401.801,50 |
| 41 | Jibert | Sistem de canalizare menajeră și sistem de alimentare cu apă în localitatea Grănari, comuna Jibert, județul Brașov | 9.378.149,80 |
| 42 | Jibert | Sistem de canalizare menajeră și sistem de alimentare cu apă în localitatea Văleni, comuna Jibert, județul Brașov | 7.208.315,60 |
| 43 | Jibert | Extindere și modernizarea Școlii Gimnaziale Jibert din comuna Jibert, județul Brașov | 1.561.019,59 |
| 44 | Județul Brașov prin Consiliul Județean Brașov | Modernizare DJ 108B DJ 105B-Mănăstirea Brâncoveanu-valea Sâmbetei, km 0+000-1+400 | 3.305.660,00 |
| 45 | Județul Brașov prin Consiliul Județean Brașov | Reabilitare DJ 105 – alunecare de teren pe DJ 105, km 9+400 | 2.740.886,00 |
| 46 | Județul Brașov prin Consiliul Județean Brașov | Reabilitare DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheașa – Jimbor – lim. județ Harghita km 0+000-18+250 | 32.773.479,00 |
| 47 | Județul Brașov prin Consiliul Județean Brașov | Pod peste râul Olt pe DJ 105 la km 0+660 în localitatea Voila | 14.716.520,00 |
| 48 | Județul Brașov prin Consiliul Județean Brașov | Pod peste râul Olt pe DJ 131P – Șercaia (DN 1) – Hălmeag la km 5+001 | 6.344.848,00 |
| 49 | Lisa | Modernizare drum comunal DC 75A în comuna Lisa, județul Brașov | 4.523.208,00 |
| 50 | Lisa | Modernizare drumuri de interes local în comuna Lisa, județul Brașov | 4.984.604,00 |
| 51 | Lisa | Reabilitare pod peste valea Lisei la Ciocea, județul Brașov | 391.170,00 |
| 52 | Lisa | Realizare pod peste pârâul Breaza, comunei Lisa, județul Brașov | 1.336.550,00 |
| 53 | Măieruș | Modernizare drumuri din comuna Măieruș, județul Brașov | 4.582.766,42 |
| 54 | Mândra | Rețele de canalizare și apă, racorduri și branșamente în comuna Mândra, județul Brașov | 13.560.188,00 |
| 55 | Mândra | Construire corp clădire Școala generală și grădinița Ileni-Sală multifuncțională, comuna Mândra, județul Brașov | 1.056.615,00 |
| 56 | Mândra | Modernizare DC 66 Mândra-Sona-Făgăraș (km 3+570-km 9+781), comuna Mândra, județul Brașov | 3.519.798,66 |
| 57 | Mândra | Modernizare drum vicinal 1, Biserica, sat Mândra, comuna Mândra, județul Brașov | 1.006.692,40 |
| 58 | Moieciu | Modernizare drum comunal Moieciu de Jos-Măgura (Godeanu) | 7.930.240,00 |
| 59 | Municipiul Codlea | Înființare creșă de stat în municipiul Codlea | 5.295.284,00 |
| 60 | Municipiul Codlea | Extindere rețea iluminat public strada Hălchiului | 484.738,00 |
| 61 | Municipiul Făgăraș | Extindere canalizare în Municipiul Făgăraș, județul Brașov | 5.119.268,00 |
| 62 | Municipiul Săcele | Reabilitare și extindere rețele de alimentare cu apă cartier Baciu | 8.755.205,00 |
| 63 | Oraş Ghimbav | Extindere rețele apă în zona Transilană II | 1.475.722,13 |
| 64 | Oraş Ghimbav | Extindere rețele apă și canalizare menajeră în zona Livada II, orașul Ghimbav | 898.666,28 |
| 65 | Oraş Ghimbav | Extindere rețele canalizare menajere în zona transilăna II-str. Aeroportului, oraș Ghimbav | 782.267,78 |
| 66 | Oraş Ghimbav | Înființare creșă în orașul Ghimbav, jud. Brașov | 2.135.622,80 |
| 67 | Oraş Predeal | Reabilitare, refuncționalizare și consolidare Școală Veche Predeal | 1.991.728,00 |
| 68 | Oraş Predeal | Modernizare străzi în orașul Predeal-etapa II | 27.947.761,00 |
| 69 | Oraş Predeal | Iluminat public cartier tineri | 350.676,46 |
| 70 | Oraş Rupea | Reabilitarea, extinderea și modernizarea Grădiniței cu program prelungit Rupea | 781.007,20 |
| 71 | Oraş Rupea | Îmbunătățirea rețelei de drumuri de interes local L=1,2 km în satul Fiser, orașul Rupea, județul Brașov | 2.660.094,50 |
| 72 | Oraş Rupea | Reabilitare strada Republicii-Rupea, jud. Brașov | 7.829.017,30 |
| 73 | Oraş Rupea | Desfacere și construire pasarelă peste pârâul Cozd în orașul Rupea, județul Brașov | 402.350,90 |
| 74 | Oraş Victoria | Execuție rețea apă cartier locuințe str. Avram Iancu, str. Badea Cârțan, str. Octavian Paler și str. Grigore Moisil | 110.790,00 |
| 75 | Oraş Victoria | Execuție rețea canalizare cartier locuințe str. Avram Iancu, str. Badea Cârțan, str. Octavian Paler și str. Grigore Moisil | 101.844,00 |
| 76 | Oraş Victoria | Reparaţii şi dotări Grădiniță cu program prelungit nr. 1 Victoria, jud. Brașov | 200.000,00 |
| 77 | Oraş Victoria | Reabilitare şi dotări Liceu tehnologic I.C.Drăgușanu oraşul Victoria, jud. Brașov | 654.133,00 |
| 78 | Oraş Victoria | Reabilitare şi dotări Colegiul Tehnic Dr. Al. Barbat oraşul Victoria, jud. Brașov | 814.513,00 |
| 79 | Oraş Victoria | Execuție rigole str. Mihail Eminescu, str. Libertății, str. Stadionului, str. Oltului și str. Policilnicii | 324.664,00 |
| 80 | Oraş Victoria | Execuție străzi și alei pietonale cartier locuințe str. Avram Iancu, str. Badea Cârțan, str. Octavian Paler și str. Grigore Moisil | 621.600,00 |
| 81 | Oraş Zărnești | Extindere și reabilitare stație de epurare ape uzate, din orașul Zărnești, județul Brașov | 25.044.864,54 |
| 82 | Oraş Zărnești | Reabilitare și modernizarea corpului ”A” al Grădiniței nr. 3 din Zărnești, prin realizarea de investiții în reabilitarea termică | 516.602,00 |
| 83 | Oraş Zărnești | Reabilitare și modernizarea corpului ”A” al Școlii gimnaziale nr. 1 din Zărnești, prin realizarea de investiții în reabilitarea termică | 401.185,00 |
| 84 | Oraş Zărnești | Reabilitare și modernizarea corpului ”A” al Școlii gimnaziale nr. 3 din Zărnești, prin realizarea de investiții în reabilitarea termică | 184.124,00 |
| 85 | Ormeniș | Construcţie Grădiniţă – dotare, comuna Ormeniş, judeţul Braşov | 406.580,00 |
| 86 | Poiana Mărului | Reabilitare sistem de captare apă potabilă din pârâul existent, reabilitare stație de filtrare și extindere capacitate rezervor de acumulare apă în comuna Poiana Mărului, județul Brașov | 3.334.090,00 |
| 87 | Poiana Mărului | Înființare rețea canalizare și stație epurare în comuna Poiana Mărului, județul Braşov | 13.823.029,33 |
| 88 | Racoș | Canalizare și stație de epurare ape uzate menajere în localitatea Racoș, comuna Racoș, jud. Brașov | 15.401.509,00 |
| 89 | Recea | Canalizare și stație de epurare în comuna Recea, județul Brașov | 18.135.430,00 |
| 90 | Sâmbăta de Sus | Modernizare, reabilitare și dotare Școala Gimnazială, sat Sâmbăta de Sus, comuna Sâmbăta de Sus, jud. Brașov | 2.020.329,18 |
| 91 | Sâmbăta de Sus | Reabilitare, modernizare, extindere și dotare sediu al Consiliului local sat Sâmbăta de Sus, comuna Sâmbăta de Sus, jud. Brașov | 1.937.351,04 |
| 92 | Șercaia | Modernizare drumuri sătești, comuna Șercaia, județul Brașov | 7.795.161,81 |
| 93 | Șinca | Înființare rețea de canalizare ape uzate menajere și stație de epurare în comuna Șinca | 5.607.666,75 |
| 94 | Șinca | Înființare rețele publice de apă uzată în comuna Șinca, jud. Brașov | 10.296.486,90 |
| 95 | Șinca | Școală gimnazială Gheorghe Șincai, Șinca Veche | 55.000,00 |
| 96 | Șoars | Modernizare drum comunal Dc 11 km 0+000-5+300 | 6.194.023,00 |
| 97 | Șoars | Modernizare drum comunal DC 14 Km 0+000-6+100 | 7.658.162,00 |
| 98 | Tărlungeni | Grădiniță copii sat Izvor, comuna Tărlungeni | 2.304.000,00 |
| 99 | Tărlungeni | Construire imobil remiză pompieri | 340.000,00 |
| 100 | Teliu | Reabilitare Dispensar comuna Teliu, jud. Brașov | 1.237.040,00 |
| 101 | Ucea | Rețea de canalizare menajeră în localitatea Ucea de Sus, comuna Ucea, județul Brașov | 4.269.573,58 |
| 102 | Ucea | Modernizare drum comunal și rețea stradală în sat Corbi, comuna Ucea | 5.220.756,34 |
| 103 | Ungra | Grădinița Ungra | 2.435.000,00 |
| 104 | Ungra | Modernizare rețea de iluminat public în comuna Ungra, județul Brașov | 914.294,28 |
| 105 | Vama Buzăului | Alimentare cu apă a localității Buzăiel din sursa Fortoiș, comuna Vama Buzăului, județul Brașov | 1.360.900,00 |
| 106 | Vama Buzăului | Înființare rețea de canalizare, racorduri, rigole, accese riverani și trotuare, în satele Dălghiu, Vama Buzăului și Acriș, comuna Vama Buzăului, județul Brașov | 24.695.594,00 |
| 107 | Vama Buzăului | Construire Grădiniță în satul Acriș, comuna Vama Buzăului | 2.151.169,00 |
| 108 | Vama Buzăului | Reabilitare corpuri clădire Școală Gimnazială Vama Buzăului | 2.453.656,06 |
| 109 | Viștea | Canalizare menajeră și stație de epurare-sat Rucăr, comuna Viștea | 5.054.135,00 |
| 110 | Viștea | Dotare Școală Gimnazială Viștea de Jos | 144.000,00 |
| 111 | Viștea | Dotarea Dispensarului medical Viștea de Jos | 110.480,00 |
| 112 | Viștea | Extindere sediu primărie, comuna Viștea, județul Brașov | 143.962,00 |
| 113 | Viștea | Modernizarea sistemului de iluminat public stradal, rutier și pietonal, comuna Viștea | 368.721,00 |
| 114 | Voila | Rețea de canalizare menajeră în satul Voivodeni, comuna Voila, județul Brașov | 4.825.281,00 |
| 115 | Vulcan | Rețea canalizare Colonia 1 Mai | 2.831.109,00 |
| 116 | Vulcan | Centrală termică Scoală Gimnazială Vulcan | 332.138,40 |
| 117 | Vulcan | Extindere Scoală Gimnazială Vulcan | 2.544.424,72 |
| 118 | Vulcan | Reabilitare acoperiș Scoală Gimnazială Vulcan | 1.650.000,00 |
| 119 | Vulcan | Drum comunal Vulcan | 3.777.650,00 |
| 120 | Vulcan | Extindere sistem iluminat public | 450.000,00 |