EXCLUSIV Din 217 adăposturi de protecție din Brașov, cu indulgență 96 devin operaționale în 24 de ore

EXCLUSIV Din 217 adăposturi de protecție din Brașov, cu indulgență 96 devin operaționale în 24 de ore

În contextul în care a avut loc Săptămâna Protecției Civile la Brașov, un cititor ne-a transmis că, după izbucnirea războiului din Ucraina, la nivelul municipiului reședință, a fost angajată contracronometru care să se ocupe de renovarea/repararea adăposturilor de protecție civilă.

Ceea ce nu a fost tocmai un lucru rău, ba dimpotrivă. Numai că, spune cititorul nostru, firma respectivă a venit, a vopsit ușa de la intrare (ușă care trebuie să fie etanșă conform normativelor) și cam atât. În interior, au rămas boxele amenajate de cititori, cu pereți din plase metalice, cu murături cu tot.

Acest subiect a fost abordat în emisiunea „Culisele Zilei cu Sebastian Dan”. Iată ce ne-a declarat lt. col. Cosmin Zbarcea, adjunct șef Centru Operațional.

Ce spune Legea?

„Să știți că legea prevede, Legea protecției civile, că adăposturile, spațiile de adăpostire, pot fi folosite în orice scop. Singura condiție este ca,  în termen de 24 de ore, să poată fi eliberate. Acum, aici, este o problemă nu doar a Brașovului. E la nivel național, pentru că lumea a interpretat probabil greșit un pic termenul acesta de 24 de ore. Fiecare consideră că poate să elibereze ce a depozitat acolo în 24 de ore, dar dacă există boxe zidite sau spațiile sunt închise cu elemente de tablă, elemente metalice, în situația aceasta nu cred că pot fi liberate, sincer, în termen de 24 de ore”.

Și cum rezolvați problema? Primăria trebuie să vină să dea amenzi?

„Din controalele efectuate, de-a lungul timpului și mai ales cu precădere acum, după ce a început conflictul din Ucraina, am constatat că din cele 217 adăposturi de la nivel județean, cumva, cu indulgență, 96 ar putea să devină operative (doar 44,24%!!!!! – subl.n.) în termenul de 24 de ore prevăzut de lege.

„Este o problemă momentan a Primăriei, pentru că Primăria este cea care gestionează spațiile de adăpostire. Deci nu proprietarii apartamentelor din blocurile în care există astfel de adăposturi. Aici este o problemă strict a primăriilor. Revenim la Miercurea Sirenelor, fiindcă lumea e bine să știe de ce se fac aceste exerciții, să nu intre în panică. E bine să avem aceste sisteme funcționale. Vreau să vă zic că față de anii trecuți am redus numărul de exerciții. Știți că la un moment dat se executau în fiecare primă zi de Miercuri din lună. De aceea făceam 12 exerciții pe an.

Municipiul Brașov stă bine la capitolul sisteme de alarmare a populației

Tocmai având în vedere conflictul din Ucraina și în ideea ca să nu panicăm lumea, să nu creadă cineva că preconizăm ceva și de aia facem antrenamente des, am redus la un exercițiu pe an de ziua Protecției Civile. Este anunțat la nivel național, este o campanie națională,  nu a făcut-o doar ISU Brașov. Este o activitate ordonată, anunțată, în mass media și așa mai departe. Scopul în principal al acestor exerciții este tocmai să verificăm starea de funcționare a sirenelor. La nivelul fiecărui UAT din județ, există cel puțin o sirenă.

Municipiul Brașov stă foarte bine din punctul acesta de vedere. S-a făcut un studiu de audibilitate, în curând o să se apropie de o acoperire acustică de aproape 100%. Asta este un lucru bun. Sirenele, avem evidența lor. Cu ocazia acestui exercițiu am și verificat care funcționează, care nu funcționează. Este din nou responsabilitatea primăriei, unde am constatat probleme, deja s-au luat măsuri. Mai avem două locații în care se lucrează. Dar, per total, pot considera că stăm bine”, a concluzionat lt. col. Cosmin Zbarcea, adjunct șef Centru Operațional.

Emisiunea poate fi urmărită integral AICI!

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

 

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate