Avocat, om de afaceri, șmecher, fan kangoo jumping, Răzvan Bujdoiu – fiul reputatului profesor universitar Nicolae Bujdoiu de la Universitatea Transilvaia – a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru înșelăciune și evaziune fiscală și interzicerea unor drepturi civile timp de patru ani, iar pe complicele său, Mihai Velicu, la șase luni cu suspendare.
Aceasta a fost sentința Curții de Apel Pitești din 3 februarie 2012, contestată de cei doi la Înalta Curte de Casație și Justiție, care le-a respins recursul în data de 2 octombrie 2012, sentința rămânând definitivă. Pe cale de consecință, din informațiile noastre, Bujdoiu a fost încarcerat pentru executarea pedepsei.
Nicolae-Răvan Bujdoiu este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din Braşov. Pe lângă faptul că ştie să facă bani, Bujdoiu a fost avocat în Baroul Braşov până în data de 9 aprilie 2012, când a fost suspendat. El a deținut și funcția de asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Transilvania.
A fost coleg de Barou cu Elodia Ghinescu
Bujdoiu s-a impus în lumea bună a Braşovului, ajungând să deţină printre proprietăţi chiar şi o flotilă de elicoptere.
În Baroul Braşov, Nicolae-Răzvan Bujdoiu a fost coleg cu avocata dispărută, Elodia Ghinescu. În momentul în care Luis Lazarius a plecat în căutarea Elodiei Ghinescu, omul de afaceri braşovean i-a pus la dispoziţie un elicopter, ATV-uri şi maşini de teren Hummer. Mai mult decât atât, Nicolae-Răzvan Bujdoiu a pus la bătaie o recompensă de 200.000 de euro celui care ar fi putut oferi o informaţie despre dispariţia avocatei argeşene.
Țeapa de la Mioveni
Prin intermediul afacerilor sale Nicolae-Răzvan Bujdoiu a ajuns în Mioveni la sediul firmei SC Racing Power SRL, acolo unde a negociat în numele firmei SC Royal Cigars Distribution SRL Braşov încheierea unui contract de distribuţie a unor produse de agrement de tip ATV şi BUGGY, comercializate de societatea din Mioveni.
Între cele două firme a fost semnat contractul de distribuţie cu numărul 01/04.12.2006. Pe baza acestui contract, firma din Braşov a achiziţionat de la SC Racing Power SRL Mioveni mărfuri în valoare totală de 396.630,64 RON.
La sediul firmei din Mioveni, avocatul braşovean a garantat achiziţia făcută cu fila CEC seria BF.30301231403. Peste câteva zile, reprezentanţii firmei din Mioveni au introdus fila CEC în bancă spre a fi decontată, dar au avut surpriza să constate că le-a fost refuzată plata pe motiv că firma din Braşov nu avea disponibilitatea bancară…
După ani de procese, Curtea de Apel Pitești l-a obligat pe Bujdoiu să achite suma de mai sus, la care se adaugă dobânda calculată de la data constatării prejudiciului până la achitarea sa efectivă.
Țepe și la agențiile de turism
Paralela 45 Travel SRL Braşov a încheiat pe 17 ianuarie 2o07 o convenţie de furnizare servicii, pentru durata de un an, cu SC Royal Cigars Distribution SRL Braşov, prin care Bujdoiu se obliga să plătească serviciile agenţiei de turism până în data de 15 ale lunii următoare prestării serviciilor.
Contractul încheiat între cele două societăţi a fost intermediat de avocatul Răzvan Bujdoiu, avocat al firmei SC Royal Cigars Distribution SRL, firmă administrată la vremea respectivă de Mihai Velicu. „Din data de 17 ianuarie 2007 şi până în data de 10 mai, domnul Răzvan Bujdoiu a beneficiat de diferite servicii oferite de SC Paralela 45 SRL Braşov, servicii constând în bilete de avion, cazări externe şi interne, fără să plătească pentru aceste servicii, promiţând în schimb că îşi va achita datoriile“, se arată într-un memoriu al Asociației Națioanle a Agențiilor de Turism (ANAT).
Royal Cigars a trimis în luna iunie un ordin de plată necompletat, purtînd ştampila firmei şi o semnătură indescifrabilă. Agenţia Paralela 45 Travel a fost prejudiciată cu 20.000 euro în urma contractelor cu Royal Cigars.
Ulterior, agenţia de turism a aflat de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului că societatea Royal Cigars Distribution nu mai era adminsitrată de Mihai Velicu, ci de o altă persoană, Iulian Donisa, motiv pentru care societatea a depus o plângere la poliţie. De asemenea, și firma Eurolines susţine că a fost păgubită de Royal Cigars Distribution cu suma de 25.000 euro, motiv pentru care a acţionat, la rândul său, în instanţă firma braşoveană.
În acest context, patronatul ANAT a solicitat încă din 2007 suspendarea lui Bujdoiu din funcție, dar Baroul Brașov a reacționat abia în data de 9 aprilie 2012.
În presa de cancan, Bujdoiu se lăuda că are o flotilă cu trei avioane ultrauşoare şi trei elicoptere, de 1,2 milioane de dolari fiecare.