Evreii se pregătesc pentru sărbătoarea Pesah, care începe în această seară. În orașul vechi al Ierusalimului, la locurile sfinte creștine este ambianța specifică sărbătorilor de Paște pe Via Dolorosa, iar la locurile sfinte musulmane situația rămâne tensionată.
În această seară, pentru evrei începe sărbătoarea Pesah, cu cina de Seder. Pesaḥ sau Pesach, (în ebraică פֶּסַח, Pesaḥ, lit. Pasare, Paștile ebraic) sau peisăh în limbajul evreilor români de influență idiș, este sărbătoarea religioasă a poporului lui Israel care simbolizează eliberarea din robia egipteană și ieșirea din Egipt a fiilor lui Israel conduși de Moise și, cei 40 de ani de peregrinare prin deșert. Este o sărbătoare fixă din calendarul religios ebraic, care se desfășoară anual în perioada 14-21 a lunii nisan, lună ce marca în antichitate începutul anului ecleziastic ebraic. În timpul acestei sărbători nu se consumă pâine și nici produse dospite.
Vicepreședintele american Kamala Harris l-a sunat pe președintele Israelului, Isaac Herzog, cu ocazia sărbătorii de Pesah. Ea şi-a exprimat solidaritatea cu Israelul şi a condamnat atacurile teroriste. Punctele de trecere cu Fâșia Gaza sunt închise. Au fost luate măsuri de securitate suplimentare și în ceea ce privește Cisiordania.
În orașul vechi al Ierusalimului au loc procesiunile specifice sărbătorilor de Paște pe Via Dolorosa. Se apropie Duminica Floriilor și ceremoniile de la Sfântul Mormânt. Dimineață, pe Muntele Templului au fost incidente. Mii de palestinieni au luat parte la rugăciuni. Au fost ciocniri cu forțele de ordine după rugăciuni, când palestinienii au atacat cu pietre și petarde.
Via Dolorosa, pentru prima dată în istorie, este accesibilă pentru toate categoriile de oameni, care vin cu un respect și speranță în Orașul Vechi al Ierusalimului. La panta abruptă de pe Via Dolorosa, în apropierea stațiilor a cincea, a șasea și a șaptea, s-au făcut îmbunătățiri pentru persoanele care au dificultăți cu deplasarea.
Ce se mânca în timpul lui Iisus?
Evreii numesc Pesah (Paștele), sărbătoarea libertății sau a azimelor, celebrarea anuală a trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului, care începe la 15 Nisan (și durează, de regulă, șapte zile) și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Asta sărbătoreau Iisus și ucenicii la masa atât de frumos numită în limba română „Cina cea de Taină”: „În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile? Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei” (Matei 26: 17-18). Nu se spune explicit ce anume au mâncat, dar știm că nu au lipsit de pe masă pâinea și vinul, simbolul trupului și sângelui Mântuitorului, adică al Sfintei Împărtășanii sau al Euharistiei. O spune foarte frumos și Nicolae Steinhardt, care observă că „Taina supremă a creștinismului a fost «înființată» de Hristos la o cină: «Și în ce constă ea? În mâncare (pâine) și băutură (vin)! Și care-i menirea ei, ce urmărește printr-însa Cel care a întemeiat-o? A se da pe Sine a fi mâncat și băut, în vederea dobândirii dreptului de intrare la Nunta împărătească, la Cina cerească, acolo unde aleșii se vor împărtăși din belșug, dar peste dar, din bucatele și băuturile Ierusalimului celui atotfrumos»” (N. Steinhardt, Cartea împărtășirii, ed. Ion Vartic, Biblioteca Apostrof, Cluj, p. 145).
Și, totuși, ce se mânca în timpul lui Iisus Hristos, de Pesah sau zi de zi? În dimineața de 14 a lunii Nisan începea Sederul: se sacrifica un miel sau o capră (mielul pascal), care era fript(ă), fără a i se scoate organele, și mâncat(ă) în noaptea dintre 14 și 15 ale lunii Nisan, cu pâine nedospită (mâncată doar de Paști), numită mața și cu niște ierburi amare numite maror (înlocuite, ulterior, cu hreanul). Dacă rămânea ceva neconsumat din această masă sacrificială când soarele răsărea în „prima zi a Azimelor”, el nu trebuia mâncat, ci aruncat în foc. Aflăm, din cartea lui Mihai Valentin Vladimirescu, Viața de zi cu zi în vremea lui Iisus, că „mâncarea de bază a evreilor, încă din perioada veche, era pâinea”, dovadă că „lechem, cuvântul ebraic ce desemna acest aliment, era un termen generic pentru mâncare sau hrană”. La fel ca în toate societățile tradiționale, pâinea era sacră: „Pâinea trebuia tratată cu respect: era interzis să se pună carne crudă peste o felie de pâine, să se rezeme un urcior de apă sau o farfurie fierbinte de ea și era interzisă aruncarea firimiturilor, care, dacă erau mai mari decât o măslină, trebuiau adunate. Tot în semn de respect față de rolul său în alimentația evreilor, pâinea nu trebuia tăiată, ci frântă” (Mihai Valentin Vladimirescu, Viața de zi cu zi în vremea lui Iisus, Ed. Polirom, Iași, 2013, p. 104). Din același excelent volum mai aflăm și că „în vremea lui Iisus Hristos, peștele devenise poate cel mai consumat aliment de origine animală din Palestina”, dar și că „vinul era considerat o băutură obișnuită la fiecare masă, însă numai după ce era amestecat cu apă” (ibidem, p. 110; p. 102).
Despre amestecarea vinului cu apă și despre „meniul” de Pesah, vorbesc și Douglas E. Neel și Joel A. Pugh, într-un volum publicat în 2012 la Rowman & Littlefield, intitulat The Food and Feasts of Jesus: „Pâinea nedospită era înmuiată în apă cu sare, în haroset (o pastă dulce din fructe și nuci, servită în Sederul Cinei pascale evreiești), și – posibil – într-un sos făcut din oțet și ierburi. Un lucru indispensabil erau cele patru pahare de vin. Se spune că și cei mai nevoiași membri ai comunității mâncau carne pe săturate și beau cele patru pahare de vin. Apăruseră legi privitoare la amestecarea vinului cu apă într-o asemenea proporție încât băutura ce rezulta să fie în continuare vin” (Douglas E. Neel și Joel A. Pugh, The Food and Feasts of Jesus. Inside the World of First-Century Fare With Menus and Recipes, Rowman & Littlefield Publishers, 2012, p. 149).