Brașoveanca Roxana Mînzatu este noul vicepreședintele executiv al Comisiei Europene.
Parlamentul European a validat noua Comisie Europeană, astfel Roxana Mînzatu este noul vicepreşedinte executiv.
Parlamentul European a aprobat miercuri, în plenul de la Strasbourg, noua Comisie Europeană pentru mandatul 2024-2029, condusă de Ursula von der Leyen.
Votul marchează un moment de referinţă pentru România, prin faptul că Roxana Mînzatu devine oficial vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, responsabilă pentru competenţe, pregătire profesională şi gestionarea resurselor umane, potrivit bursa.ro.
Aceasta este o premieră istorică pentru România, care, la 17 ani de la aderare, ocupă pentru prima dată o poziţie de conducere la nivelul Executivului european.
Noua Comisie Europeană (Comisia von der Leyen II) a fost validată cu 370 de voturi pentru, 282 împotrivă şi 36 de abţineri. Mandatul său va începe pe 1 decembrie 2024.
Ursula von der Leyen a prezentat în plen echipa sa ca fiind una „cu adevărat europeană”, alcătuită din foşti lideri guvernamentali, experţi din diverse domenii şi lideri locali, subliniind diversitatea şi profesionalismul acesteia. Ea a punctat că echipa sa este potrivită „pentru acest moment din istoria Europei” şi a făcut apel la cooperare strânsă între Parlamentul European, statele membre şi Comisia Europeană.
Ursula von der Leyen a pus un accent deosebit pe rolul Roxanei Mînzatu
În discursul său, Ursula von der Leyen a pus un accent deosebit pe rolul Roxanei Mînzatu în cadrul noii Comisii Europene. Vicepreşedintele executiv va avea misiunea de a conduce politicile europene legate de dezvoltarea competenţelor cetăţenilor, educaţie şi adaptarea forţei de muncă la provocările viitorului.
Ursula von der Leyen a declarat: „Fundamentul economiei noastre îl reprezintă oamenii. Munca lor asiduă, talentul şi abilităţile lor sunt cheia competitivităţii noastre. Competitivitatea de astăzi depinde mai puţin de costul forţei de muncă şi mai mult de cunoştinţele şi pregătirea lucrătorilor. Din acest motiv, am numit-o vicepreşedinte executiv pe Roxana Mînzatu, pentru a conduce eforturile noastre în privinţa competenţelor şi pregătirii”.
Ea a subliniat că mandatul lui Mînzatu se va concentra pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, salariile echitabile, echilibrul între viaţa profesională şi cea personală, accesul la educaţie şi locuinţe decente, toate fiind piloni esenţiali ai economiei sociale de piaţă a Europei.
Roxana Mînzatu: Vom construi Uniunea Europeană care pune în valoare ce au ţările noastre mai bun
„Increderea se castiga greu si se pastreaza cu multa munca si raspundere. Azi, 370 de eurodeputati au spus DA! noii Comisii Europene, din care, cu onoare, fac parte, ca vicepresedinte executiv responsabil cu:
- drepturi sociale
- locuri de munca de calitate
- competente, educatie
- pregatire pentru situatii de criza
De trei luni, lucram pentru a construi aceasta incredere, pe obiective si nevoi concrete, cu alesii directi a sute de milioane de cetateni europeni.
Si, din 1 decembrie, cand ne incepem oficial mandatul de cinci ani prin care dam viata si forta Uniunii Europene, va trebui sa mentinem aceasta incredere (fragila, prin natura ei), cu fiecare decizie, cu fiecare lege, cu fiecare program de finantare, cu fiecare mesaj.
Sunt raspunzatoare in fata alesilor europeni care m-au investit cu increderea lor in urma audierilor si sunt mandra ca am putut obtine sprijinul unei majoritati foarte largi in comitetele pentru ocupare si politici sociale respectiv cultura si educatie.
Comisia Europeana este echipa care apara valorile europene, tratatele si marea familie europeana, o familie a libertatii, a securitatii, a democratiei, a drepturilor omului.
Esenta Uniunii Europene se poate regasi usor in vorba noastra româneascã: unde’s doi, puterea creste (si dusmanul nu sporeste)! Impreuna suntem mai puternici. “Împreuna” ne ofera oportunitati si libertati pe care, separati, nu le-am avea. Divizati suntem mai slabi, mai saraci, mai expuşi riscurilor.
Dar acest “Impreuna”, in Uniune, se construieste zi de zi.
Ca in orice familie.
Vom construi Uniunea Europeana care pune in valoare ce au tarile noastre mai bun si care ne ajuta sa protejam ce avem mai vulnerabil„, a transmis braşoveanca într-un mesaj pe Facebook.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!