După plecarea lui Radu Miclăuș, Corona Brașov a rămas aproape două luni fără conducător. Telenovela numirii unui nou șef a luat sfârșit. Fostul președinte al Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, este noul manager general peste tot clubul Corona.
Informația a fost confirmată pentru NewsBv chiar de către Alexandru Dedu. „În principiu m-am pus de acord cu primarul Allen Coliban, în urma întâlnirilor pe care le-am avut cu acesta. Am convenit asupra funcției de manager general. Rămân de pus la punct ultimele detalii. Discuții finale vor avea loc săptămâna viitoare. Atunci când vom începe și treaba.„, ne-a declarat Alexandru Dedu. Care nu a vrut să dea mai multe detalii despre noua înțelegere.
Alexandru Dedu nu a putut fi numit director general întrucât pentru această funcție lăsată vacantă de Radu Miclăuș trebuie să se organizeze concurs. În plus, fostul șef al handbalului românesc nu îndeplinea condițiile necesare. În continuare, director interimar la Corona Brașov rămâne Dănuț Lascu, detașat de primarul Allen Coliban de la Serviciul de Termoficare. De pe 26 august, funcția va fi preluată de Liviu Puiu, care se află în concediu până atunci. Acesta din urmă este și Șef Serviciu Patinoar Olimpic. Liviu Puiu ar urma să fie director interimar până la organizarea unui concurs pentru postul de director general.
Prima ședință între Dedu și șefii secțiilor, joi dimineață
De altfel, conform informațiilor pe care le avem, joi dimineață, cu începere de la ora 11.00, a fost convocată o primă întâlnire. Între șefii tuturor secțiilor de la Corona Brașov și Alexandru Dedu. Aceștia vor da cu subsemnatul pe rând, fiecare având alocat un anumit interval orar. Întrevederile vor avea loc la Primărie. Șefii de secții au fost atenționați să „își facă temele”. Să fie pregătiți cu:
- programul de pregătire până la 31 decembrie și ce cheltuieli sunt necesare
- calendarul competițional până la 31 decembrie și cheltuielile necesare
- ce competiții pot fi organizate la Brașov până la 31 decembrie
- propuneri argumentate, dacă este cazul, pentru rectificarea de buget
Vă reamintim că fostul director Radu Miclăuș și-a dat demisia la mijlocul lunii iunie. Acesta l-a acuzat pe primarul Allen Coliban de imixtiuni în conducerea clubului:
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI