Sipos Gaudi Istvan este singurul meșter popular care reînvie arta vechilor aurari medievali. Meșterul popular este un ceangău din Săcele. (Ceangăii din Țara Bârsei sunt o ramură maghiară, de confesiune evanghelică, luterană).
Sipos Istvan are 62 de ani şi este pensionar. El meșterește paftale cum se făceau pe vremuri, care mai sunt folosite la costumele populare săseşti si maghiare. Chiar dacă veştmintele la care se asortează paftalele se purtau în anii 1800, există şi acum cereri pentru cele două produse realizate din alamă.
Meşterul săcelean este de meserie cizelator gravor şi a lucrat timp de mulți ani la Cooperativa Arta din Braşov, unde realiza produse artizanale. Făcea căni din cositor, după modele vechi din Sibiu. Erau halbe de bere, care erau exportate în Germania și erau foarte apreciate. Acolo a învățat cum se prelucrează metalul, cum se fac modelele, cum se montează pe metal tot felul de ornamente. Omul îşi iubeşte merseria pe care a înălţat-o la rang de artă şi nu a renunţat la ea nici acum, chiar dacă a ieşit la pensie. Sipos Gaudi Istvan şi-a amenajat acasă un atelier unde creează cingători şi paftale, accesorii obligatorii la costumele ceangăieşti.
„Am primit o cingătoare veche de la bunica ca amintire şi mi-a zis ca să o păstrez dacă îmi place acest lucru. Şi eu chiar am avut grijă de ea vreo 40 de ani. Tot mă uitam la cingătoarea asta şi când am ieşit la pensie am zis că trebuie să fac astfel de cingători. Încet-încet tot mă uitam şi până la urmă am desfăcut-o piesă cu piesă şi aşa am început să fac prima cingătoare”, ne spune meşterul săcelean.
Acum, Sipos se poate mândri că realizează adevărate opere de artă din alamă şi puţin argint, iar unele au mărgele de sticlă, perle de cultură şi chiar pietre Swarovski. Şi mai are o mulţumire: „În ultimul timp văd că tinerii revin la tradiții și sunt tot mai interesați să afle, să vadă cum era odată, să învețe. Parcă am trecut de faza în care toată lumea fugea de sat și de tot ce e popular. Femeile din Săcele și-au făcut costume noi. Ce pot să vă spun este că se revine, mie așa mi se pare, la obiceiurile noastre, și asta mă bucură foarte tare”.
O meserie migăloasă
Ca să poţi să lucrezi cu alama, îşi dezvăluie secretele meşterul, trebuie să cunoşti proprietăţile acestui material şi cum se comportă, cum se prelucrează, cum se lustruieşte. Recunoaşte că de multe ori „îl uită” Dumnezeu în atelier, dar iubeşte ceea ce face pentru că a investit mult suflet aici.
„Este destul de migălos să faci o cingătoare. Îţi trebuie să faci baza, care s-a făcut pe timpuri din piele. Pe acestă piele s-a pus o catifea, peste catifea se coase frumos o panglică cu fir de metal, un fel de brocat. Dar nimic nu se face fără pasiune. așa ceva nu se lucrează pe bandă rulantă și nu oricine poate să facă. E nevoie de mult timp, de răbdare, e o treabă foarte minuțioasă, de multă finețe. Trebuie să ai respect pentru ceea ce faci, să vină din suflet și să ai voință să duci treaba până la capăt. Bineînțeles, este nevoie și de îndemânare pentru așa ceva. De exemplu, dacă aș lucra 7-8 ore pe zi, aș putea face o cingătoare într-o săptămână bună”, ne explică nenea Sipos.
CLICK pe poze pentru a se mări!
Așa se face că paftalele și cingătorile săsești sunt piese extrem de valoroase, astăzi rare, care se transmit moștenire de la o generație la alta. Din cât am căutat, nu am găsit un alt meșter care să mai realizeze astăzi aceste podoabe. Până la domnul Sipos.
Podoabele realizate de meșterul din Săcele sunt asemănătoare atât la porturile populare maghiare, ceangăiești, cât și la cele săsești. „Și la noi se poartă și arată aproape la fel ca și la sași. Fiindcă aici la noi, în Țara Bârsei, au trăit sași și maghiari, ceangăi, la un loc, iar la costumele noastre s-a preluat moda și modelul podoabelor de la costumele săsești. Sunt foarte asemănătoare. E vorba de influențe. Modelele sunt tradiționale, copii ale podoabelor care au fost odinioară, așa cum le văd originalul, cum îmi sunt descrise, cum le văd în cărți vechi. Mi le pun aici, în atelier, deasupra mesei mele de lucru. Apoi mă apuc de treabă”, a povestitimeșterul și pentru portalul povestisasesti.
