Consilierii braşoveni au hotărât ca reducerea cu 50% la preţul pentru abonamentele pe o linie sau două cu mijloacele de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport Braşov, destinată elevilor braşoveni, să se prelungească şi în viitorul an şcolar.
Pentru semestrul I al anului şcolar 2011 – 2012, adică pentru perioada septembrie – decembrie 2011, valoarea estimată a subvenţiei pentru abonamente este de peste 540.000 lei. Totodată, facilităţile acordate persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora pe mijloacele de transport în comun vor fi prelungite.