Elevii din Țara Făgărașului sunt invitați să aplice pentru Bursele Carpathia

Elevii din Țara Făgărașului sunt invitați să aplice pentru Bursele Carpathia

Elevii din Țara Făgărașului se pot înscrie la ediția a doua a programului de Burse Carpathia.

Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF) și Fundația Conservation Carpathia invită elevii pasionați de natură și cu rezultate academice bune din Țara Făgărașului să se înscrie la cea de-a doua ediție a programului de Burse Carpathia.

Cincisprezece elevi au șansa să beneficieze de o finanțare anuală în valoare de 2.500 de lei prin programul de Burse Carpathia, parte a Fondului Carpathia.

Scopul programului Burselor Carpathia este creșterea interesului elevilor pentru domenii precum conservarea biodiversității și ecologie, dar și îmbunătățirea calității vieții în Țara Făgărașului, prin sprijinirea copiilor cu rezultate școlare deosebite.

Bursele pot fi folosite pentru a acoperi cheltuieli legate de educație și dezvoltare personală.

Elevii se pot înscrie în program până pe 31 octombrie 2023, câștigătorii urmând să fie anunțați pe 11 noiembrie 2023.

Alte articole:   Spectacole speciale la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Arlechino - Caravana Poveștilor”. Programul complet al evenimentului

Cine şi cum poate aplica

Pot aplica pentru burse elevii din a VIII-a – care au făcut parte din programul de anul trecut și elevii din clasele a VII-a care studiază la școlile din Șinca Nouă, Șinca Veche, Drăguș, Viștea, Sâmbăta de Sus, Lisa, Ucea, Hârseni, Recea, Arpașu de Jos, Porumbacu de jos, Avrig, Cârțișoara, Turnu Roșu, Racoviță, Cârța și Tălmaciu.

Pentru a putea obține o bursă, elevii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să aibă rezultate deosebite la materiile geografie și biologie (media anului școlar anterior la aceste discipline să fie peste 8,50),
  • să aibă media generală pe anul școlar anterior mai mare de 8,50,
  • să fi fost implicat în activități școlare și extrașcolare și să poată dovedi implicarea prin documente justificative.

Cererea de aplicare trebuie să fie însoțită de documente precum: formular de aplicare (se poate descărca aici), copie a foii matricole, sau a adeverințelor școlare relevante și, opțional, copie după documente/diplome care să ateste participarea candidaților la activități școlare și extrașcolare.

Alte articole:   România va produce drone militare, la Braşov. Carfil SA, acord strategic de colaborare cu Periscope Aviation

Bursele vor fi acordate unui număr de 15 elevi, în urma unui proces de selecție. Valoarea unei burse este de 2.500 de lei/an și se acordă în două tranșe, prima tranșă în luna decembrie și a cea de-a doua tranșă în luna aprilie.

Bursele pot fi folosite pentru activități educaționale și dezvoltare personală, precum achiziționarea de echipamente educaționale, transport școlar, manuale, cursuri de perfecționare, cazare, și nu numai. Condiția principală este ca cel puțin 20% din valoarea bursei să fie investită în pregătirea elevilor pentru materiile biologie și geografie.

Calendar Bursele Carpathia 2023

  • 09.10.2023: Lansarea programului de burse 2.0
  • 09.10.2023 – 20.10.2023: promovare în școlile țintă
  • 09.10.2023 – 31.10.2023: perioadă de înscriere
  • 01.11.2023 – 10.11.2023: Jurizare și interviuri
  • 10.11.2023: anunțare câștigători
  • 13.11.2023 – 30.11.2023: semnarea contractelor
  • (max) 06.12.2023: transfer prima tranșă de bani
  • 01.12.2023 – 15.06.2024: implementare și monitorizare
  • 27.03.2024 – 03.04.2024: plată a doua tranșă de bani
  • 30.06.2024: termen limită pentru trimiterea raportării.
Alte articole:   Un elicopter în care se afla președintele Iranului s-a prăbușit în munţi. Ebrahim Raisi, găsit complet ars

Pentru mai multe detalii cu privire la Bursele Carpathia, vă invităm să o contactați pe Adelina Iancu la adresa de e-mail adelina.iancu@fundatiactf.ro sau AICI.

Lansat în 2022, de programul de Burse Carpathia au beneficiat 10 elevi din Țara Făgărașului. Bursele sunt acordate prin Fondul Carpathia și sunt implementate în Țara Făgărașului de Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF).

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate