În şedinţa de Consiliu Local de astăzi, cu unanimitate de voturi, a fost aprobat şi un proiect ce are drept scop stimularea performanţei în şcoli. Astfel, la finele acestui an şcolar, toţii elevii de la clasa I până la clasa a XII-a, din municipiul Braşov, vor primi pe lângă „coroniţă” şi câte un premiu în bani. Astfel, cei 20 de consilieri prezenţi la şedinţă (respectiv cei din partea PDL, PNL, FDGR, PPDD, PC şi UDMR) au decis ca la finele fiecărui an fiecare elev care obţine premiul I să primească 300 de lei, cei care obţin premiul II, 200 de lei, iar cei care obţine premiul III să primească de la Primărie câte 100 de lei.
Proiectul de hotărâre, ca şi în cazul facilităţilor care vor fi acordate pe RAT, a fost propus de primarul George Scripcaru, după ce, în prealabil, au fost discuţii cu consilierii din grupul liberal pe această temă.
Burse sociale şi de merit
Totodată, Primăria ar urma să acorde şi burse sociale pentru elevi, în cuantum de 25 de lei pe lună, dar şi burse de merit, pentru cei cu rezultate deosebite la învăţătură, în cuantum de 30 de lei lunar. „Legea ne dă posibilitatea să alocăm un fond de premiere pentru toţi cei care au rezultate deosebite la învăţătură, astfel încât să stimulă, performanţa în şcoli. Toate fondurile necesare pentru această facilitate sunt clarificate din punct de vedere procedural şi juridic, nu este doar o simplă idee. De două săptămâni chiar am muncit în continuu pentru a găsi nişte soluţii”, a subliniat primarul George Scripcaru.