Elevii intră în vacanţa de iarnă. Când revin la școală în 2025

Elevii intră în vacanţa de iarnă. Când revin la școală în 2025

Elevii intră în vacanţa de iarnă astăzi, după terminarea cursurilor.

Copiii de grădiniță, elevii și profesorii intră în vacanța de iarnă.

Ultima zi de școală este vineri, 20 decembrie, când se încheie cel de-al doilea modul de cursuri din structura anului şcolar 2024-2025.

Elevii vor avea o vacanță de aproape două săptămâni și jumătate. Vacanța de iarnă va cuprinde Crăciunul, Revelionul, dar și zilele de 6 ianuarie 2025 (Bobotează) și 7 ianuarie 2025 (Sfântul Ion), care sunt zile de sărbătoare legale.

Astfel, se vor întoarce la şcoală miercuri, 8 ianuarie, când începe Modulul III, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Modulul III – de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.

Alte articole:   Traian Berbeceanu câștigă procesul cu Statul Român: 200.000 de euro daune morale și despăgubiri materiale

Modulul III va fi urmat de vacanţa mobilă. La nivelul județului Braşov, vacanţa de schi a fost stabilită în perioada 24 februarie – 1 martie 2025, potrivit unei decizii a Inspectoratului Școlar al Municipiului (IŞJ)Braşov

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov